Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Joe Biden anunţă noi sancţiuni împotriva Moscovei. Rusia va fi exclusă din FMI şi Banca Mondială. Statutul de "Naţiunea cea mai favorizată", revocat

Joe Biden a făcut vineri noi declaraţii cu privire la sancţiunile împotriva Kremlinului, la mai bine de două săptămâni de când Putin a declanşat războiul în Ucraina. Preşedintele SUA a anunţat că Rusiei îi va fi revocat statutul de "Naţiunea cea mai favorizată", afectând astfel relaţiile comerciale cu alte state. În plus, Rusia va fi exclusă din FMI şi Banca Mondială. Noi nume ale oligarhilor ruşi vor fi adăugate pe lista de sancţiuni.

de Redactia Observator

la 11.03.2022 , 18:30

Preşedintele SUA, Joe Biden Preşedintele SUA, Joe Biden - Profimedia

Joe Biden a susţinut vineri un nou discurs de la Casa Albă. ”Putin îşi continuă asaltul, iar împreună cu NATO şi aliaţii continuăm să lucrăm pentru a suplimenta sancţiunile economice asupra lui Putin şi a izola Rusia pe scena internaţională”, a afirmat preşedintele SUA. ”Împreună cu alţi aliaţi din G7, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Marea Britanie, Italia şi UE vom anunţa alte măsuri pentru a-l constrânge pe Putin şi a-l trage şi mai mult la răspundere pentru agresiunea împotriva Ucrainei”, a subliniat el.

SUA revocă Rusiei statutul de "Naţiunea cea mai favorizată"

„Fiecare dintre naţiunile noastre va lua măsuri pentru a refuza Rusiei statutul de cea mai favorizată naţiune. Aceată noţiune înseamnă că două ţări au convenit să facă comerţ una cu cealaltă în cele mai bune condiţii posibile – tarife reduse, puţine bariere în calea comerţului şi cele mai mari importuri posibile permise. În Statele Unite, noi numim acest lucru relaţii comerciale normale permanente. Revocarea acestui statut va îngreuna posibilitatea Rusiei de a face afaceri cu Statele Unite. A face acest lucru la unison cu alte naţiuni care alcătuiesc jumătate din economia globală va fi o altă lovitură zdrobitoare pentru economia rusă, care suferă deja foarte rău din cauza sancţiunilor noastre”, a declarat preşedintele SUA, potrivit news.ro.

Articolul continuă după reclamă

”Revocându-i acest statut, Rusiei îi va fi mai greu să facă afaceri cu SUA. Decizia luată împreună cu alte state, care însumează jumătate din economia mondială, va fi o altă lovitură grea pentru economia rusă care suferă foarte mult din cauza sancţiunilor impuse”, a mai spus el.

Pe acelaşi subiect

Noi nume de oligarhi ruşi pe lista de sancţiuni

”G7 intensifică, de asemenea, presiunea asupra miliardarilor ruşi corupţi. Adăugăm noi nume pe lista oligarhilor şi familiilor lor pe care îi vizăm şi sporim coordonarea între ţările G7 pentru a viza şi a captura câştigurile lor ilegale”, a mai spus Biden.

"Ei îl susţin pe Putin. Fură de la poporul rus şi caută să-şi ascundă banii în ţările noastre. Ei fac parte din acea cleptocraţie care există la Moscova şi trebuie să împărtăşească durerea acestor sancţiuni", a continuat liderul SUA.

”În timp ce le luăm super-yacht-urile şi casele de vacanţă care valorează sute de milioane de dolari, le vom îngreuna, de asemenea, capacitatea de a cumpăra produse de ultimă generaţie fabricate în ţara noastră, interzicând exportul de bunuri de lux către Rusia. Sunt, de asemenea, ultimele măsuri pe care le-am luat, dar nu sunt ultimele pe care le vom lua", a continuat el.

Reacţia lui Putin faţă de sancţiunile impuse de Occident: "E o oportunitate"

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat vineri, în cea de-a 16-a zi de război din Ucraina, că sancţiunile impuse de oficialii occidentali reprezintă o oportunitate pentru ţara sa, care îşi va putea consolida astfel suveranitatea tehnologică şi economică. "Ultimii ani ne arată că, de fiecare dată când ţările vestice au impus sancţiuni împotriva noastră, am dobândit noi competenţe şi le-am dezvoltat pe cele mai vechi la nivel tehnologic", a afirmat Putin la începutul întâlnirii cu omologul său din Belarus, Alexandr Lukaşenko. "Este o oportunitate să avansăm către consolidarea suveranităţii tehnologice şi economice", a subliniat preşedintele rus.

De asemenea, Vladimir Putin crede că Rusia şi Belarus vor trece peste toate dificultăţile şi vor dobândi "mai multe competenţe şi oportunităţi de independenţă". Preşedintele rus a precizat că, într-un final, ţara sa va "beneficia de pe urma sancţiunilor, la fel ca în anii precedenţi", relatează CNN.

O nouă săptămână de război Rusia - Ucraina

După mai bine de două săptămâni de când Rusia a invadat Ucraina situaţia rămâne tensionată. Miniştrii de Externe ai celor două ţări, Dmitro Kuleba şi Serghei Lavrov s-au întâlnit, joi, în Turcia, pentru prima dată de la începutul războiului. În urma discuțiilor, cele două părți nu au făcut niciun progres cu privire la încetarea focului. Preşedintele Volodimir Zelenski anunţă că a cerut guvernului de la Kiev să demareze un program de reconstrucţie pentru toate oraşele "distruse de ruşi", în timp ce autorităţile din Mariupol, oraş greu încercat de bombardamente ruseşti, anunţă că rezervele de hrană scad considerabil.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Ştiri externe » Joe Biden anunţă noi sancţiuni împotriva Moscovei. Rusia va fi exclusă din FMI şi Banca Mondială. Statutul de "Naţiunea cea mai favorizată", revocat