Antena Meniu Search
x

Joe Biden reevaluează relaţiile Statelor Unite cu Arabia Saudită ca reacţie la cooperarea cu Rusia

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a început reevaluarea relaţiilor cu Arabia Saudită ca reacţie la decizia recentă a grupului OPEC+ de a reduce producţia de petrol, o manevră care consolidează poziţia Rusiei şi riscă să conducă la majorarea preţurilor la carburanţi în SUA, notează Mediafax.

de Redactia Observator

la 12.10.2022, 07:06

Joe Biden reevaluează relaţiile Statelor Unite cu Arabia Saudită ca reacţie la cooperarea cu Rusia
- Profimedia

"Cred că preşedintele a fost foarte clar că aceasta este o relaţie pe care trebuie să continuăm să o reevaluăm, pe care trebuie să o revizuim. Şi, categoric, în contextul deciziei OPEC, cred că preşedintele face acest lucru", a afirmat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, conform postului de televiziune CNN şi cotidianului The New York Times.

Oficialul american s-a declarat deschis acţiunilor de retorsiune propuse de lideri democraţi din Congresul SUA împotriva Arabiei Saudite. "În mod evident, preşedintele este dezamăgit de hotărârea OPEC şi intenţionează să colaboreze cu membrii Congresului pentru a analiza cum trebuie să decurgă relaţia corectă cu Arabia Saudită", a subliniat Kirby.

Grupul OPEC+ a decis, săptămâna trecută, reducerea semnificativă a producţiei de petrol, ceea ce va conduce la diminuarea aprovizionării pe o piaţă tensionată deja, în pofida solicitărilor Washingtonului, care a criticat decizia. Arabia Saudită, liderul de facto al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a anunţat că reducerea cu două milioane de barili pe zi a producţiei de petrol, reprezentând 2% din volumul mondial, este necesară pentru a răspunde majorărilor dobânzilor de referinţă în Occident şi scăderii activităţilor economice.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri externe » Joe Biden reevaluează relaţiile Statelor Unite cu Arabia Saudită ca reacţie la cooperarea cu Rusia