Observator » Ştiri externe » Kazahstan a abolit pedeapsa cu moartea

Kazahstan a abolit pedeapsa cu moartea

Textul fusese ratificat anul trecut de către parlamentarii din Kazahstan Kazahstan a abolit pedeapsa cu moartea - Profimedia Images
Andreea Anghel | Timp citire: 1 minut
Publicat la 02.01.2021, 12:04 | Modificat la 02.01.2021, 12:05

Kazahstan a abolit pedeapsa cu moartea, după ce şeful statului Kassym-Jomart Tokayev a semnat ratificarea celui de-al doilea Protocol facultativ, raportat la Pactul internaţional pentru drepturile civile şi politice. Deşi execuţiile erau suspendate încă din 2003, tribunalele au continuat să dea condamnări la moarte.

  • Pedeapsa cu moartea a fost abolită în Kazahstan
  • Execuţiile erau suspendate teoretic încă din anul 2003

Decizie istorică în Kazahstan, după ce pedeapsa cu moartea a fost abolită. Şeful statului Kassym-Jomart Tokayev a semnat ratificarea celui de-al doilea Protocol facultativ care se raportează la Pactul internaţional pentru drepturile civile şi politice.

Textul fusese ratificat anul trecut de către parlamentarii din Kazahstan. Astfel, pactul îi obligă pe semnatari să abolească pedeapsa capitală pe teritoriile lor.

De la idee la practică

Articolul continuă după reclamă

Execuţiile erau suspendate în Kazahstan încă din anul 2003. Tribunalele au condamnat însă în continuare la moarte persoane acuzate de crime ieşite din comun, în special pentru acte de terorism.

De exemplu, un bărbat care a ucis opt poliţişti şi doi civili în Almaty, în anul 2016, a fost condamnat la moarte. Pedeapsa sa va fi comutată acum, iar omul va face închisoare pe viaţă, potrivit news.ro.