Kenneth Mitchell, cunoscut din Star Trek şi Captain Marvel, a murit la 49 de ani. Boala cumplită de care suferea actorul
Kenneth Mitchell a murit la 49 de ani. Actorul canadian, cunoscut în special datorită rolurilor din producţiile "Star Trek: Discovery" şi "Captain Marvel", a pierit la cinci ani după ce a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), cunoscută şi sub numele de boala Lou Gehrig.
Vestea morţii lui Kenneth Mitchell, survenită sâmbătă, a fost dată publicităţii de familia actorului prin intermediul reţelelor sociale.
"Cu mare tristeţe anunţăm decesul lui Kenneth Alexander Mitchell, îndrăgit tată, soţ, frate, unchi, fiu şi prieten drag", se arată în mesajul familiei.
Mitchell, care a încetat din viaţă la 49 de ani, a avut o carieră vastă, atât în cinematografie, cât şi în televiziune, interpretând roluri diverse, de la jucător de hochei de succes, supravieţuitor al apocalipsei şi astronaut, până la cel de tată al lui Carol Danvers în "Captain Marvel" (2019) sau în serialul "Star Trek", a amintit familia sa în comunicat, potrivit Agerpres.
Însă, mai presus de toate, a amintit familia sa, Kenneth Mitchell a fost un visător, un pasionat de plajă, canoe şi sport, grădinar şi peisagist, iubitor de muzică şi de pisici, partener al lui Susan, soţia şi mama copiilor săi, "şi mai ales un tată mândru" pentru Lilah şi Kallum.
Boala cumplită de care suferea actorul Kenneth Mitchell
Actorul, care a fost diagnosticat cu SLA în 2018, a fost recunoscător "pentru dragostea enormă şi sprijinul nesfârşit pe care le-a primit din partea comunităţii sale de-a lungul acestei călătorii, pentru rezistenţa şi puterea de care au dat dovadă soţia, familia şi prietenii săi extraordinari", se arată în mesaj.
Scleroza laterală amiotrofică este o boală a sistemului nervos care afectează neuronii şi măduva spinării, provocând pierderea controlului muscular, simptomele agravându-se în timp.
SLA este denumită boala lui Lou Gehrig (1903-1941) după numele jucătorului de baseball din echipa Yankees care a fost diagnosticat cu această afecţiune. Nu este cunoscută deocamdată cauza acestei afecţiuni, iar într-un număr restrâns de cazuri boala este ereditară, potrivit Clinicii Mayo din Statele Unite, citată de de EFE.
Boala este mai frecventă în rândul bărbaţilor, cu simptome care se declanşează cu puţin înainte de vârsta de 65 de ani, cu toate că au existat cazuri în care s-a manifestat între 20 şi 30 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰