Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Kievul recunoaște că Denis Kireev nu era spion rus. Uciderea bancherului, rezultatul lipsei de coordonare între serviciile secrete

Fostul bancher şi agent de informaţii ucrainean Denis Kireev a fost ucis din cauza faptului că în primele zile ale războiului nu a existat o 'coordonare unică' între serviciile speciale ucrainene, a declarat joi, într-un interviu pentru site-ului leton Delfi, Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, care a făcut parte din delegaţia ucraineană la discuţiile cu Rusia, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 19.01.2023 , 21:36

- Pravda

'S-a întâmplat în primele zile ale războiului. Uciderea sa este legată de faptul că nu exista o coordonare unică între structurile de forţă', Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) şi Direcţia Principală de Informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR), a spus Podoliak, explicând că 'obiecţiile' pe care le avea 'o parte faţă de el' nu au putut fi soluţionate prin dialog 'de către cealaltă parte'.

Comentariile sale survin după ce The Wall Street Journal, citându-l pe şeful GUR, Kiril Budanov, a dezvăluit într-o anchetă detaliată că bancherul Kireev era agentul contraspionajului militar ucrainean şi el este cel care a avertizat GUR despre planurile Rusiei de a ataca Ucraina la primele ore ale zilei de 24 februarie. Mai exact, Kireev l-a avertizat pe Budanov despre invazie cu o zi înainte, la 23 februarie, şi, printre altele, i-a dat informaţii despre planurile privind un desant rusesc pe aerodromul din Gostomel de lângă Kiev, conform media citate.

Kievul recunoaște că Denis Kireev nu era spion rus

Articolul continuă după reclamă

Primind aceste informaţii, comandamentul militar ucrainean a suplimentat numai în câteva ore unităţile concentrate lângă Kiev, ceea ce a împiedicat forţele ruse să captureze capitala ucraineană.

Pe acelaşi subiect

În interviul pentru Delfi, Mihailo Podoliak susţine că Denis Kireev nu a făcut parte din delegaţia la negocierile de pace cu Rusia, deşi şeful GUR a susţinut că el a fost prezent la prima rundă de negocieri între cele două părţi. Consilierul administraţiei prezidenţiale de la Kiev recunoaşte însă că acesta era agentul GUR şi 'oferea consiliere' în privinţa aspectelor militare.

Podoliak a ţinut să sublinieze că Kireev, al cărui corp fără suflare a fost găsit la începutul lunii martie anul trecut trecut pe un trotuar din centrul Kievului, nu a fost agentul Rusiei, deşi Moscova a încercat să-l prezinte drept un spion în cadrul delegaţiei de negociatori ucraineni.

Potrivit WSJ, Budanov l-a invitat pe Kireev să ia parte la negocierile cu Federaţia Rusă, deoarece cunoştea doi membri ai delegaţiei ruse. Bancherul ştia că era riscant pentru el să apară în cadrul delegaţiei ucrainene, pentru că se dădea în vileag ca agent. La început nu a vrut să participe, dar ulterior a fost de acord. Şeful GUR a insistat ca el să meargă şi la a doua rundă de negocieri, care a avut loc la 3 martie în Belarus, scrie WSJ. Pe 5 martie, Kireev a fost ucis.

Potrivit publicaţiei americane, Kireev a fost reţinut în centrul Kievului de către SBU, care a cerut ca gărzile care îl însoţeau să depună armele. 'Bancherul a fost reţinut, iar o oră şi jumătate mai târziu a fost găsit mort', scrie WSJ. Publicaţia americană sugerează că Andrei Kireev fost ucis la Kiev de agenţi ruşi infiltraţi în cadrul SBU, pentru 'trădare'. Moartea sa ar fi fost unul dintre motivele pentru care preşedintele Volodimir Zelenski l-a destituit pe şeful SBU de la acea vreme, Ivan Bakanov (de altfel, un prieten din copilărie al său), şi a declanşat campania de curăţare a acestui serviciu de către agenţi ruşi. Până acum, autorităţile de la Kiev nu au confirmat această versiune, potrivit Liga.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Kievul recunoaște că Denis Kireev nu era spion rus. Uciderea bancherului, rezultatul lipsei de coordonare între serviciile secrete