Kremlinul a explicat ce a vrut să spună Putin prin ”purificarea” societăţii ruse. Ruşii ar fi început să scrie simbolul Z pe uşile ”trădătorilor”
Kremlinul a explicat joi ce a vrut să spună Vladimir Putin prin ”purificarea” societăţii ruse, afirmaţii foarte dure făcute cu o zi în urmă. Preşedintele rus s-a dezlănțuit marţi la adresa oligarhilor şi a acuzat Occidentul că vrea să se folosească de trădătorii ruși ca să distrugă țara.
Vladimir Putin a ţinut miercuri un nou discurs controversat care a stârnit îngrijorare în Occident, vorbind despre o aşa-numită "autopurificarea naturală a societății ruse". Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a explicat ce a vrut să zică Vladimir Putin de fapt, şi anume că ”mulţi ruşi se dovedesc a fi trădători."
"În vremuri atât de dificile și în astfel de situații mulți oameni își arată adevărata față. În astfel de situaţii, mulţi oameni se dovedesc a fi trădători şi pleacă ei înşişi din viaţa noastră. Unii demisionează, alţii părăsesc ţara. Este o purificare. Așa are loc această curățare. Alţii încalcă legea şi sunt pedepsiţi în baza legii", a explicat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, potrivit TASS.
Un număr nedeterminat, dar important de ruşi ar fi părăsit țara în ultimele trei săptămâni din cauza înăspririi controlului Moscovei de la începutul invaziei din Ucraina pe 24 februarie."Însă mulţi oameni vor cu adevărat să îl susţină pe preşedintele nostru. Este o majoritate zdrobitoare", a spus Peskov.
Ruşii ar fi început să scrie pe uşile ”trădătorilor” simbolul Z
- "E posibil ca Putin să fi declanşat deja al Treilea Război Mondial". Zelenski crede că rezultatul războiului din...
- Trei greșeli făcute de Vladimir Putin care transformă invazia din Ucraina într-un dezastru - The Telegraph
- Joe Biden îl numește pe Vladimir Putin un "criminal de război". Reacţia rapidă a purtătorului de cuvânt al...
Solicitat să comenteze informațiile apărute în Rusia despre situații în care simbolul Z ar fi fost pictat pe ușile celor care se opun ”operațiunii speciale ruse din Ucraina”, Peskov și-a exprimat îndoiala că acesta este „un pas către purificare”. "Acum toată lumea își arată foarte emoțional atitudinea față de ceea ce se întâmplă. Mulți oameni își doresc nu doar emoțional, ci și efectiv să-l susțină pe președinte. Marea majoritate a acestora", a subliniat el.
Într-un discurs controversat susţinut miercuri în faţa guvernului şi transmis la televiziunile ruse, preşedintele Vladimir Putin şi-a apărat cu fermitate operaţiunea militară din Ucraina şi a comparat Occidentul şi sancţiunile acestuia împotriva Rusiei cu acţiunile naziştilor în Al Doilea Război Mondial. Potrivit liderului de la Kremlin, "imperiul minciunilor" constituit de ţările, media şi reţelele sociale occidentale vrea să se bazeze "pe o coloană a cincea de trădători naţionali" pentru a-şi atinge obiectivele lor anti-ruseşti.
"Colectivul din Vest încearcă să ne dividă societatea. Lansează speculaţii privind pierderile noastre militare, privind consecinţele socio-economice ale sancţiunilor, pentru a provoca o confruntare civilă în Rusia. Poporul rus va fi mereu capabil să distingă între adevăraţii patrioţi şi gunoaie sau trădători. Şi să îi scuipe afară ca pe o insectă care ţi-a zburat accidental în gură", a avertizat Putin.
"Încearcă să parieze pe o așa-zisă coloană a cincea, pe trădătorii națiunii, pe cei care câștigă bani aici, dar locuiesc acolo. Și trăiesc acolo nu doar în sens geografic, ci în mintea și în conștiința lor, care este aceea a sclavilor.” a mai susţinut el. „Sunt convins că această purificare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara noastră, solidaritatea noastră, coeziunea noastră și capacitatea de a face față oricărei provocări” a concluzionat el.
Discursul lui Putin semnelează începutul unui val de represiune și mai mare în Rusia
”Putin a deschis ușa unui nou val de represiune care ar putea lovi o zonă mult mai largă a societății decât activiștii și jurnaliştii pe care Kremlinul i-a vizat recent, se tem analiştii” potrivit New York Times. Semnele unei noi represiuni s-au înmulțit rapid. Autoritățile au anunțat deschiderea unui dosar penal împotriva unei populare bloggerițe, Veronika Belotserkovskaya, pentru postări antirăzboi pe Instagram care „discreditau autoritățile de stat și forțele armate ale Federației Ruse”.
Guvernul a blocat accesul la site-ul BBC News și a promis că acesta este „doar începutul răspunsului la războiul informațional declanșat de Occident împotriva Rusiei”. „A fost declanșată o campanie de informare fără precedent, care implică rețelele sociale globale și toate mass-media occidentale, a cărei obiectivitate și independență s-au dovedit a fi doar un mit. Lupta pe care o ducem este o luptă pentru suveranitatea noastră, pentru viitorul țării noastre și al copiilor noștri”, a mai spus Putin.
Tatiana Stanovaia, fondatoarea unei firme de analiză politică, a declarat că Putin a semnalat astfel autorităților din întreaga țară că ar trebui să vizeze „toate sferele societății care arată orice simpatie față de modul de viață occidental”. ”Acest discurs a dat în parte un semnal informal și indirect de începere a represiunii în masă. Discursul lui a fost înfricoșător, foarte înfricoșător”, a spus Stanovaia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰