Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Madridul trimite 8 avioane de vânătoare și 130 de militari în România pentru întărirea scutului aerian pe flancul de est al NATO

Spania va trimite "lunile următoare" mai multe avioane de vânătoare în Bulgaria şi România pentru a-şi întări prezenţa militară pe flancul de est al NATO şi a participa astfel la strategia de descurajare a aliaţilor în faţa invaziei ruse din Ucraina, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 23.10.2022 , 10:49

Madridul trimite 8 avioane de vânătoare în România şi 130 de militari pentru întărirea scutului aerian pe flancul de est al NATO Madridul trimite 8 avioane de vânătoare în România şi 130 de militari pentru întărirea scutului aerian pe flancul de est al NATO - Profimedia Images

Astfel, Madridul va trimite între jumătatea lui noiembrie şi începutul lui decembrie în Bulgaria şase avioane de luptă Eurofighter cu 130 de militari, care vor realiza "misiuni de antrenament pentru poliţia aerului", potrivit unui comunicat al Ministerului spaniol al Apărării difuzat sâmbătă.

Ulterior, din decembrie până la finele lui martie anul viitor, o altă "desfăşurare" este prevăzută în România, cu opt avioane de vânătoare F18M şi alţi 130 de militari.

De asemenea în România, la baza de la Schitu, este desfăşurat un "radar de supraveghere aeriană cu rază lungă", începând din 17 octombrie şi până la sfârşitul lui martie 2023 (sau până la sfârşitul lui iunie 2023), se menţionează în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

De la începutul războiului, Spania a trimis 12 avioane militare în Bulgaria, Lituania și Estonia

Pe acelaşi subiect

Acest radar, activ 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte, permite "controlarea spaţiului aerian pe flancul de est al NATO" datorită celor 38 de militari trimişi pentru a-l opera.

Spania participă astfel la efortul de "reacţie şi descurajare al aliaţilor", se explică în comunicat, care mai precizează că este vorba de "furnizarea unui scut aerian prin intensificarea misiunilor regulate ale forţelor aeriene".

Din februarie 2022 şi începutul războiului din Ucraina, Spania a trimis deja 12 avioane de luptă în Bulgaria, Lituania şi Estonia, aminteşte AFP. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Madridul trimite 8 avioane de vânătoare și 130 de militari în România pentru întărirea scutului aerian pe flancul de est al NATO