"Mai bine închisoare decât să-mi abandonez fiul". Drama unor italieni care nu pot face copii şi au apelat la o ucraineancă
Un cuplu din Italia riscă 600.000 de euro amendă pentru că au apelat la o mamă-surogat din Ucraina. Cei doi sunt puşi în faţa unei situaţii dramatice pentru că în mai puţin de o lună va veni pe lume fiul lor, scrie La Repubblica. Italia a adoptat miercuri o lege prin care interzice folosirea de mame-surogat şi din afara ţării.
Lucio și Rita (nume fictive), un cuplu din Italia, riscă o amendă de 600.000 de euro din cauza noii legi, relatează La Repubblica. După 13 ani în care s-au chinuit să facă un copil, un băieţel este în prezent pe drum.
Italia a adoptat miercuri o lege care consolidează interdicţia privind mamele-surogat. Această practică devine ilegală chiar şi pentru cuplurile care recurg la ea în străinătate.
Cuplurile nu vor mai putea recurge la maternitatea surogat, nici măcar în ţările în care procedura este legală. Legea se referă atât la cuplurile heterosexuale, cât şi la cele homosexuale. Mai exact, atât părinţii biologici, cât şi mama-surogat vor risca până la doi ani de închisoare şi amenzi de până la un milion de euro.
Fiul lor vine pe lume în mai puţin de o lună: "Ce vom face acum?"
- Un român din Italia a încercat să își arunce soția de la etaj. A fost oprit în ultima clipă de fiica lor...
- Italia interzice complet mamele-surogat. Lovitură pentru cuplurile infertile sau gay. Reacţii dure la adresa lui...
- "Am crezut că este o glumă". A câştigat 90 de milioane de euro jucând un bilet de doar trei euro, în Italia
Lucio şi Rita au călătorit din Piedmont în Ucraina, în 2022, pentru a încerca să facă un copil cu ajutorul unei mame-surogat. Cei doi s-au chinuit să aibă un bebeluş timp de 13 ani, încercând toate procedurile existente în medicină. Lumina de la capătul tunelului a apărut când au auzit că mulţi italieni apelează la ucrainence pentru a fi mame-surogat.
După un an de aşteptare şi mai mult încercări eşuate, în februarie, a venit vestea cea bună. Vor avea un băieţel.
Cei doi erau în extaz că vor avea, în sfârşit, un copil, dar schimbarea legii le-a sădit frica în suflet.
"Primul gând care ne-a trecut prin minte a fost: Ce vom face acum? Fix când visurile noastre începeau să prindă contur, am fost loviţi de probleme din nou. Mai e doar o lună până la naştere, asta e ce mă enervează cel mai tare. Trebuie să fiu judecat penal după ce mă întorc cu fiul meu în ţară. Sunt o persoană corectă. Nu-mi imaginez cum poţi fi băgat la închisoare şi amendat doar pentru că vrei să-ţi faci o familie. Mai bine închisoare decât să-mi abandonez fiul. Unde să găsesc acum 600.000 de euro? Sunt un muncitor obişnuit, am şi credit. O să rămân fără casă", a spus Lucio.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰