Observator » Ştiri externe » Republicanii lui Trump se mănâncă între ei după eșecul la alegeri. 3 trilioane de $ s-au evaporat de pe burse

Video Republicanii lui Trump se mănâncă între ei după eșecul la alegeri. 3 trilioane de $ s-au evaporat de pe burse

Editor Simona Moloiu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 06.11.2026, 20:45 | Modificat la 06.11.2026, 20:45

Înfrângerea la alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial aruncă Partidul Republican în haos. Șeful diplomației americane ia în calcul demisia pentru a candida la alegerile din 2028. Iar secretarul Războiului va fi supus unei proceduri de destituire săptămâna viitoare. Pe burse, victoria democraților a fost urmată de o scădere descrisă de experți drept o baie de sânge. Într-o singură zi s-au evaporat 3.200 de miliarde de dolari.

Telefonul lui Donald Trump a început să sune imediat după înfrângerea la urne, pusă pe seama războiului din Iran. Zeci de membri ai Partidului Republican i-au cerut să îl dea afară pe șeful Pentagonului, dar liderul de la Casa Albă refuză.

"Pete Hegseth a făcut o treabă fantastică! Am purtat un război cu Venezuela care s-a încheiat în 48 de minute. A fost un succes total, nu a murit nimeni. El s-a ocupat de asta, împreună cu mine și cu alții. Dar, în ceea ce privește Venezuela, am extras de acolo petrol în valoare de miliarde și miliarde de dolari" spune președintele SUA, Donald Trump.

Alți republicani nu au răbdarea lui Trump. Un deputat din Kentucky depune luni cererea de demitere a lui Hegseth, pe care îl acuză că a făcut abuz de putere prin trimiterea trupelor în Orientul Mijlociu. Solicitarea este sprijinită și de democrați și ar putea fi votată miercuri.

Articolul continuă după reclamă

"Totul se rezumă la o politică a distrugerii persoanei. Nu a funcționat împotriva președintelui Trump. Nu va funcționa nici în cazul meu. Puteți fi siguri de asta!" spune Pete Hegseth, secretarul american al Războiului.

Marco Rubio ia și el în calcul o distanțare de Trump

Un alt membru al administrației, secretarul de Stat Marco Rubio, ia și el în calcul o distanțare de Trump pentru a putea candida la prezidențiale peste doi ani. Adversar i-ar putea fi guvernatorul democrat al Californiei, care își pregătește deja terenul de pe acum - a înlocuit pedepsele capitale ale tuturor celor 548 de persoane condamnate la moarte în statul lui cu închisoarea pe viață.

Victoria democraţilor, efect neaşteptat pe burse

Pe burse, victoria democraților a avut și un efect neașteptat. Acțiunile Nvidia, Meta sau Microsoft s-au prăbușit brusc. Într-o singură zi, indicele Nasdaq a scăzut cu peste 5,5%, cea mai mare pierdere din aprilie 2025 încoace.

Pe acelaşi subiect

"Investitorii au început să se îngrijoreze că, în urma victoriei categorice a democraților, controlul de reglementare asupra inteligenței artificiale s-ar putea intensifica și că, totodată, ar putea deveni ceva mai dificilă construirea de centre de date" spune jurnalistul Reuters Sophie Kiderlin.

"E atât de trist de văzut. Nu aveți pe cine altcineva să dați vina decât pe voi înșivă!" a scris pe Truth Social președintele american Donald Trump.

Pe rețeaua lui de socializare, Trump a jubilat și a dat vina pe rivalii politici.

Valurile tsunamiului albastru au ajuns și în Europa - zeci de protestatari au intrat cu forța pe un șantier din Amsterdam, unde în construcție un centru de date Microsoft. Tinerii au cerut oprirea proiectului și au acuzat că acesta consumă resursele importante ale țării.