Italia interzice complet mamele-surogat. Lovitură pentru cuplurile infertile sau gay. Reacţii dure la adresa lui Meloni
Senatorii italieni au adoptat miercuri o lege care consolidează interdicţia privind mamele-surogat în baza unui text care face ca această practică să devină ilegală chiar şi pentru cuplurile care recurg la ea în străinătate, permiţând astfel intrarea în vigoare a noii norme legislative, informează AFP.
Textul de lege îi expune pe italienii care recurg la o mamă-surogat în străinătate la riscul unor cercetări judiciare la întoarcerea lor în ţară. Legea a fost promovată de partidul de extrema dreaptă Fratelli d'Italia al prim-ministrului Giorgia Melloni, care se declară ea însăşi "o mamă creştină". Fratelli d'Italia a ieşit învingător la alegerile din 2022 după o campanie axată pe naţionalism şi pe valorile familiei tradiţionale.
Votul "asupra interdicţiei (...) ne plasează în avangarda naţiunilor în ceea ce priveşte apărarea drepturilor", a declarat în faţa jurnaliştilor ministrul italian al Familiei, Eugenia Roccella. "Oamenii nu sunt obiecte, copiii nu se cumpără, iar părţi ale corpului uman nu pot fi vândute sau închiriate. Acest adevăr simplu, care figurează deja în sistemul nostru juridic, în care practica aberantă a mamelor-surogat este un delict, nu mai poate fi eludat", a adăugat ea.
Orice persoană care a apelat la ajutorul unei mame-surogat în Italia riscă între trei luni şi doi ani de închisoare
În virtutea unei legi din 2004, orice persoană care a apelat la ajutorul unei mame-surogat în Italia riscă între trei luni şi doi ani de închisoare şi o amendă care variază de la 600.000 la 1 milion de euro.
Până în prezent însă, italienii care dispuneau de resurse financiare puteau să se deplaseze în ţări în care această practică este legală, cum ar fi Statele Unite şi Canada. Potrivit presei italiene, marea majoritate a acestor persoane sunt cupluri heterosexuale care nu puteau să aibă copii.
Au existat şi voci critice care s-au ridicat împotriva acestei interdicţii, argumentând că interdicţia este neconstituţională şi, totodată, imposibil de respectat în practică. Deputatul de stânga Riccardo Magi a denunţat în special "o zi neagră pentru Parlament, pentru drepturi şi pentru libertăţi". "Dreapta a făcut ilegală pentru cetăţenii italieni apelarea la ajutorul unei mame-surogat, chiar şi într-o ţară în care acest lucru este perfect legal, reglementat şi sigur", a scris el pe reţelele de socializare.
Riccardo Magi a deplâns faptul că, în virtutea legislaţiei italiene, "naşterea unui copil şi calitatea de părinte" pot fi considerate de acum ca nişte "infracţiuni universale", la fel ca "pedofilia şi genocidul", adăugând că opoziţia va lupta împotriva acestei legi şi o va reclama la Curtea Constituţională. "Corpul femeilor, uterul lor şi libertatea lor le aparţin. Nu aparţin Giorgiei Meloni. Nu aparţin acestui guvern. Niciunui guvern", a mai spus deputatul italian.
Această dezbatere lasă se întrevadă o alta, rămasă nerezolvată în Italia, o ţară care nu acordă nicio recunoaştere juridică copiilor din cuplurile de acelaşi sex. Acest vid juridic a făcut ca părintele biologic să fie singurul părinte ce apare pe certificatele de naştere, obligându-l pe celălalt părinte să se angajeze într-o lungă şi costisitoare procedură de adopţie.
"Vrem să dezrădăcinăm fenomenul turismului surogat"
„Maternitatea este absolut unică, nu poate fi subrogată în niciun caz şi este fundamentul civilizaţiei noastre”, a declarat senatoarea din Fraţii Italiei Lavinia Mennuni în timpul dezbaterii parlamentare. „Vrem să dezrădăcinăm fenomenul turismului surogat”, a explicat ea, potrivit Reuters.
La începutul acestui an, Meloni a numit maternitatea surogat drept o practică „inumană” care tratează copiii ca pe nişte produse de supermarket, reluând o poziţie exprimată de Biserica Catolică.
Marţi, manifestanţi s-au adunat în apropierea Senatului, exprimându-şi indignarea faţă de acest proiect de lege şi afirmând că guvernul loveşte în persoanele LGBTQ şi îi prejudiciază pe cei care doresc să aibă copii, în ciuda faptului că Italia are o rată a natalităţii în scădere accentuată.
„Dacă cineva are un copil, ar trebui să primească o medalie. Aici, în schimb, eşti trimis la închisoare, dacă nu ai copii în mod tradiţional”, a declarat pentru Reuters Franco Grillini, un activist cunoscut pentru drepturile LGBTQ în Italia.
Noua interdicţie ar afecta de facto doar cuplurile gay, care nu o pot ascunde
Pe de altă parte, preşedintele Rainbow Families, Alessia Crocini, a declarat că 90% dintre italienii care aleg maternitatea surogat sunt cupluri heterosexuale, dar că majoritatea fac acest lucru în secret, ceea ce înseamnă că noua interdicţie ar afecta de facto doar cuplurile gay, care nu o pot ascunde.
Represiunea asupra maternităţii surogat vine pe fondul scăderii natalităţii, institutul naţional de statistică ISTAT declarând în martie că naşterile au scăzut la un minim record în 2023 - a 15-a scădere anuală consecutivă.
„Aceasta este o lege monstruoasă. Nicio ţară din lume nu are aşa ceva”, a declarat Grillini, referindu-se la iniţiativa guvernului de a împiedica italienii să profite de practici care sunt perfect legale în alte ţări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰