Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Maia Sandu, discurs în plenul Parlamentului European: "Locul nostru este în Uniunea Europeană"

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit în plenul Parlamentului European despre războiul din Ucraina, situația din regiune. De asemenea, ea a mai cerut sprijinirea țării sale în procesul de aderare la Uniunea Europeană, notează Agerpres citând un comunicat de presă al instituției.

de Adrian Popovici

la 18.05.2022 , 18:18

Maia Sandu a cerut acordarea statului de țară candidată Republicii Moldova Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a vorbit în plenul Parlamentului European - Parlamentul European

În discursul său, Maia Sandu a subliniat modul în care invazia Rusiei în Ucraina amintește de conflictele din trecut care au avut loc în Europe și de modul în care marile puteri ale lumii și-au împărțit lumea în sfere de influență.

"În același timp, ea a subliniat modul în care Moldova și cetățenii săi au răspuns șocului, agoniei războiului cu bunătate, generozitate și compasiune, găzduind un număr mare de refugiați ucraineni și oferind sprijin umanitar Ucrainei", se arată în comunicatul de presă al Parlamentului European.

În ceea ce privește agresiunea Rusiei asupra Ucrainei cu care se învecinează, Maia Sandu a subliniat că țara sa condamnă acest război. În plus, ea a mai adăugat că recunoaște drepturile regimului de la Kiev asupra Peninsulei Crimeea și Donbasului.

Articolul continuă după reclamă

"Susținem suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, așa cum am făcut întotdeauna. Crimeea este  Ucraina. Donbas este Ucraina. Kiev este Ucraina. Și vor fi întotdeauna", a subliniat Maia Sandu.

Pe acelaşi subiect

Moldova cere sprijinul europenilor pentru aderarea la UE

În timpul discursului său, Maia Sandu a vorbit și despre cererea de aderare la Uniunea Europeană pe care a semnat-o la finalul lunii martie și despre dorința cetățenilor din Uniunea Europeană de a se alătura comunității europene.

"Cetăţenii Republicii Moldova demonstrează lumii că sunt un popor matur. Am demonstrat-o atunci când nu am permis tiraniei să se instaleze în ţara noastră. Dragi cetăţeni, dacă unele decizii au nevoie de timp, altele trebuie luate prompt şi hotărât, folosind oportunităţile oferite de peisajul schimbător al lumii. Trebuie să acţionăm imediat atunci când ne-o cer circumstanţele şi vedem clar oportunitatea de a putea asigura generaţiilor viitoare un trai mai sigur, mai bun. Realizarea acestui obiectiv este datoria noastră faţă de cetăţeni", a declarat Sandu în cadrul ceremoniei de semnare.

În fața Parlamentului European, președintele Republicii Moldova a cerut ca țara sa să primească statutul de candidată, un prim pas în aderarea la UE.

"Suntem conştienţi de faptul că trebuie luate decizii politice la nivelul UE. De asemenea, suntem conştienţi de faptul că aceste decizii nu sunt simple. Dar acordarea statutului de ţară candidată Republicii Moldova este decizia corectă. Locul nostru este în Uniunea Europeană", a declarat Maia Sandu.

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Maia Sandu, discurs în plenul Parlamentului European: "Locul nostru este în Uniunea Europeană"