Mandat de arestare pe numele preşedintelelui destituit Yoon Suk Yeol din Coreea de Sud. Reacţia avocatului său: "Este ilegal şi invalid"
Un tribunal sud-coreean a aprobat, marţi, un mandat de arestare pe numele preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost pus sub acuzare şi suspendat din funcţie la începutul acestei luni pentru că a încercat să impună legea marţială la 3 decembrie, o măsură care riscă să amplifice cea mai mare criză politică a ţării din ultimele decenii, relatează Reuters.
Niciodată până acum un preşedinte sud-coreean în funcţie nu a fost vizat de un mandat de arestare.
Anchetatorii Biroului Anticorupţie dedicat înalţilor funcţionari au cerut luni emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Yoon Suk-yeol. Tribunalul districtului Seul Vest a aprobat marţi această cerere, au anunţat aceştia.
Mandatul de arestare este valabil până la 6 ianuarie
Potrivit agenţiei oficiale de presă Yonhap, mandatul de arestare este valabil până la 6 ianuarie. Instanţa a decis că, în absenţa unui mandat de arestare, Yoon Suk-yeol ar continua probabil să ignore orice citaţie din partea instanţelor, a adăugat aceeaşi sursă.
- Mike Johnson, reales speaker al Camerei Reprezentanților din SUA, după un vot dramatic
- Atacatorul din New Orleans mai avea un plan demonic, dar nu a apucat să-l implementeze. Ce s-a găsit la el acasă
- Ursula von der Leyen are o pneumonie gravă și a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni
- Miniștrii de Externe din Germania şi Franţa s-au întâlnit cu noul lider al Siriei. Sunt primii diplomați UE...
- Giorgia Meloni îi ia apărarea lui Elon Musk şi vorbeşte despre relaţia sa cu miliardarul. "Este un om genial"
Yoon Suk-yeol este vizat de o anchetă penală pentru tentativă de insurecţie şi nu a răspuns la mai multe citaţii din partea anchetatorilor care doreau să îl interogheze cu privire la decizia sa de a impune legea marţială.
Reacţia unui avocat al preşedintelui
Un avocat al preşedintelui destituit a declarat marţi că biroul anticorupţie nu avea autoritatea de a solicita un mandat de arestare. "Mandatul de arestare este ilegal şi invalid", a declarat Yoon Kab-keun reporterilor, repetând un argument prezentat instanţei din Seul atunci când anchetatorii au cerut un mandat de arestare.
Nu este deocamdată clar dacă sau când va fi arestat Yoon Suk-yeol. Potrivit anchetatorilor, instanţa a autorizat, de asemenea, o percheziţie la reşedinţa liderului marţi.
Până în prezent, încercările poliţiei de a avea acces la biroul prezidenţial în cadrul anchetei au fost refuzate de serviciile de securitate prezidenţiale.
Prim-ministrul Han Duck-soo demis din funcţia de preşedinte interimar
Prim-ministrul Han Duck-soo, care a acţionat ca preşedinte interimar după înlăturarea lui Yoon Suk-yeol, a fost, de asemenea, demis vinerea trecută după ce a refuzat să confirme numirea de către Parlament a judecătorilor la Curtea Constituţională, care va fi responsabilă de confirmarea sau anularea demiterii lui Yoon.
Acum preşedinte interimar, ministrul de finanţe Choi Sang-mok trebuie să facă faţă celui mai mare dezastru aerian din istoria ţării, după ce un avion Jeju Air s-a prăbuşit duminică pe aeroportul Muan, iar 179 dintre cele 181 de persoane aflate la bord au murit.
Kim Yong-hyun, care a demisionat din funcţia de ministru al apărării după ce a jucat un rol important în decretarea legii marţiale, a fost reţinut şi apoi acuzat de insurecţie şi abuz de putere.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰