Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marea Britanie, lovită de uragan

Furtuni, ploi abundente şi grindină sunt aşteptate în Ungaria, unde meteorologii au emis o alertă de cod roşu pentru Budapesta şi cea mai mare parte a teritoriului. Vremea aspră a făcut, ieri, trei victime în Marea Britanie, lovită de un uragan care a traversat Atlanticul.

de Redactia Observator

la 22.10.2014 , 07:47

Furtuni, ploi abundente şi grindină sunt aşteptate în Ungaria, unde meteorologii au emis o alertă de cod roşu pentru Budapesta şi cea mai mare parte a teritoriului. Vremea aspră a făcut, ieri, trei victime în Marea Britanie, lovită de un uragan care a traversat Atlanticul. 

Trei oameni au murit şi cel puţin alţi cinci, între care doi copii, au fost răniţi în Marea Britanie, la trecerea unei furtuni extrem de puternice. Meteorologii spun că a fost vorba de "rămăşiţele" uraganului Gonzalo care a devastat, săptămâna trecută, insulele Bermude, de cealaltă parte a Atlanticului. Uraganul a adus în nordul Scoţiei ploi torenţiale şi rafale de vânt de 170 de kilometri pe oră.

Una din victimele furtunii este un mecanic auto, strivit de maşina pe care o repara şi care a fost răsturnată de vânt. Iar o femeie şi-a pierdut viaţa după ce un copac a fost doborât chiar în centrul Londrei.

Vezi și

Traficul feroviar a fost serios perturbat iar accidentele provocate de furtună au blocat circulaţia pe mai multe şosele. Dar cel mai mult a avut de suferit transportul aerian. Mii de pasageri au rămas la sol, pe aeroportul londonez Heathrow, deoarece cursele lor au fost anulate. Iar pe alte aeroporturi, piloţii au făcut adevărate miracole pentru a putea ateriza în condiţiile unui puternic vânt lateral. aici imagini cu avioane, alegeţi ce e mai bun

Furtuna a cuprins şi Germania, unde a provocat un accident mai puţin obişnuit: o telecabină a rămas blocată deasupra Rinului, la 40 de metri înălţime, având la bord o familie cu doi copii mici.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Marea Britanie, lovită de uragan