"Mi s-a parut normal să vin să-i aduc un omagiu după tot ce a făcut pentru biserică". Mii de credincioși s-au adunat la Vatican pentru a trece pe la catafalcul papei Benedict al XVI-lea
Mii de credincioşi s-au adunat luni dimineaţa la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, care a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani şi al cărui trup a fost expus luni în bazilica Sfântul Petru din Roma înainte de funeraliile programate pentru joi, relatează AFP. În piaţa Sfântul Petru s-a format o coadă lungă de persoane în zorii zilei de luni, în prezenţa jurnaliștilor din lumea întreagă şi a unui important dispozitiv de securitate, notează Agerpres.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
"Am ajuns la 6 dimineaţa, mi s-a parut normal să vin să-i aduc un omagiu după tot ce a făcut pentru biserică", a declarat pentru AFP sora Anna-Maria, o călugăriţă italiană.
Sicriul cu trupul papei emerit a fost transferat la bazilica Sfântul Petru luni dimineaţă în cadrul unei ceremonii private, potrivit serviciului de presă al Vaticanului. Trupul lui Joseph Ratzinger s-a aflat până acum într-o mică capelă privată a mănăstirii în care a locuit după ce şi-a anunţat demisia în 2013, situată în grădinile Vaticanului. Uşile Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican sunt deschise luni publicului de la ora 09:00 (08:00 GMT) până la ora 19:00 (18:00 GMT), apoi de la ora 06:00 până la 18:00 GMT, marţi şi miercuri. Intrarea este liberă şi nu necesită rezervare.
Vaticanul a difuzat duminică primele fotografii cu trupul fostului papă Benedict al XVI-lea, întins pe un catafalc, îmbrăcat în roşu (culoarea doliului papal), cu o mitră albă împodobită cu o împletitură din aur şi un rozariu în mâini.
Un omagiu din partea papei Francisc
Papa Francisc i-a adus un omagiu duminică "iubitului papă" Benedict al XVI-lea, "acest slujitor credincios al Evangheliei şi al Bisericii". Teolog strălucit şi apărător fervent al dogmei, Benedict al XVI-lea, care şi-a anunţat demisia din funcţie în 2013 din cauza stării de sănătate în declin, a murit sâmbătă, la vârsta de 95 de ani, în mănăstirea din grădinile Vaticanului.
Funeraliile oficiate de papa Francisc pentru predecesorul său, care a condus Biserica Catolică din 2005 până în 2013, vor constitui un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰