Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Michael Schumacher, deja plasat sub protecţia poliţiei!

Chiar dacă timpul petrecut de fostul pilot de Formula 1 la Spitalul Universitar din Grenoble, apoi la cel din Lausanne, a fost marcat de numeroase tentative de pătrundere în incintă şi obţinere de date confidenţiale, revenirea lui acasă, a excitat din nou presa

de Redactia Observator

la 12.09.2014 , 21:49

Chiar dacă timpul petrecut de fostul pilot de Formula 1 la Spitalul Universitar din Grenoble, apoi la cel din Lausanne, a fost marcat de numeroase tentative de pătrundere în incintă şi obţinere de date confidenţiale, revenirea lui acasă, a excitat din nou presa

Anunţul externării

Reamintim că familia lui Michael a anunţat, marţi, într-un comunicat, că fostul pilot de Formula 1 a părăsit spitalul din Lausanne şi a ajuns la domiciliul său din Elveţia. ''Reabilitarea lui Michael va continua de acum acasă”, se arăta în comunicat. “În cursul ultimelor săptămâni şi luni, el a făcut progrese în raport cu gravitatea accidentării sale, însă un drum lung şi dur se află în faţa lui'', continua anunţul.

Articolul continuă după reclamă

Victima unui accident de schi la 29 decembrie anul trecut, în staţiunea franceză Meribel, septuplul campion mondial a intrat în comă şi a fost spitalizat la Grenoble. Scos din comă la începutul lunii iunie, el a fost transferat la Lausanne la 18 iunie. În unitatea de neuro-recuperare acută de la CHUV, el a intrat într-o “fază de neuro-reabilitare'', care poate dura între trei luni şi doi ani. Fază pe care o va urma deci acasă la el, la Gland, pe malul lacului Leman, la circa 40 km de spitalul din Lausanne.

În comunicat, familia sa precizează că ''a trage concluzia că, începând cu această etapă, starea lui de sănătate ar fi puternic schimbată, ar fi ceva fals''.

Apeluri la calm ale familiei

Apelurile la calm făcute de soţia sa, Corinna, şi de managerul său de comunicare, Sabine Kehm, nu au fost de folos. “Recuperarea lui Michael va continua la domiciliu. Ţinem să mulţumim întregii echipe de la CHUV din Lausanne pentru munca intensă şi competentă depusă. Vom continua, de asemenea, să solicităm respectarea sferei private a familiei Schumacher şi renunţarea la speculaţiile privind starea de sănătate a lui Michael”, declara purtătoarea de cuvânt a familiei, în momentul plecării de la Lausanne, reaminteşte site-ul non-stop-people.com, conform Jurnalul.ro.

Tentative de pătrundere pe proprietatea privată

Cuvinte în zadar, se pare. Poliţia a fost nevoită deja să intervină de mai multe ori în jurul domiciliului familiei Schumacher, pentru a-i vâna pe fotoreporteri şi pe jurnalişti. Unii au încercat chiar de mai multe ori să pătrundă pe domeniul familiei! “Două patrule ale jandarmeriei erau prezente marţi doar pentru a asigura securitatea locuitorilor zonei şi a persoanelor aflate pe drumurile din vecinătatea casei. Poliţiştii au fost nevoiţi să roage mai mulţi jurnalişti să părăsească proprietatea privată a familiei Schumacher şi să se deplaseze în spaţiul public”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Pierre-Olivier Gaudard, care a încercat să calmeze spiritele.

Dacă în exterior securitatea este asigurată de forţele de ordine, familia Schumacher a decis să apeleze la un serviciu privat de securitate în interior. Apetitul paparazzi-lor este imens, să nu uităm că parte din raportul medical privind starea sănătăţii lui Schumacher a fost furată şi propusă spre vânzare pe Internet. Totuşi, mai multe publicaţii ale planetei au refuzat să publice acest raport medical confidenţial. Cu toate astea, toţi aşteaptă acum “prima fotografie a noului Michael Schumacher”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Michael Schumacher, deja plasat sub protecţia poliţiei!