Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Miruţă, la comemorarea tragediei din Crans-Montana. Omagiul ministrului pentru tânărul român, mort în incendiu

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a participat la ceremonia de comemorare a victimelor tragediei din Crans-Montana, unde a transmis un mesaj de solidaritate și unitate. Oficialul a spus că gândurile sale s-au îndreptat și către tânărul de 18 ani din Gorj, al cărui destin a fost curmat prea devreme, dar și către familia acestuia, greu încercată de o durere imposibil de cuprins în cuvinte.

de Redactia Observator

la 11.01.2026 , 16:47

Comemorare la Crans-Montana: ministrul Apărării vorbește despre unitate și solidaritate Miruţă, la comemorarea tragediei din Crans-Montana. Omagiul ministrului pentru tânărul român, mort în incendiu - Facebook | Radu Miruţă

"Săptămâna aceasta m-am convins încă o dată cât de importantă este unitatea: între oameni, între comunităţi, între ţări. Trăim o perioadă plină de semne de întrebare, de schimbări rapide şi de dileme pe care, până nu demult, nici nu le puteam anticipa. Dar un lucru este sigur: nu vom putea trece cu bine peste încercările care ni se aşază în faţă dacă nu rămânem împreună - uniţi, solidari, încercând să ne înţelegem mai bine unii pe alţii", transmite ministrul Apărării pe Facebook. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Radu Miruţă, împreună cu doctorul Raed Arafat, a participat la ceremonia de comemorare a victimelor tragediei din Crans-Montana. 

"A fost un moment de emoţie profundă şi sinceră, în care o ţară întreagă şi-a plâns morţii unui incident devastator. Gândurile mele s-au îndreptat şi către tânărul de 18 ani din Gorj, căruia destinul i-a fost frânt mult prea devreme, şi către familia sa, care trece prin clipe cumplite, printr-o durere pe care niciun părinte nu ar trebui să o trăiască vreodată. În acele momente am simţit, mai clar ca oricând, puterea acelui "împreună" care salvează, care alină, care ajută să mergem mai departe, chiar şi atunci când pare imposibil", mai afirmă ministrul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la gaze?
Observator » Ştiri externe » Miruţă, la comemorarea tragediei din Crans-Montana. Omagiul ministrului pentru tânărul român, mort în incendiu