Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Moarte suspectă a unui diplomat rus la Berlin. Autorităţile confirmă "accidentul tragic", după două săptămâni

Corpul fără viaţă al unui diplomat rus, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în octombrie în faţa Ambasadei Rusiei, în centrul capitalei germane, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, confirmând dezvăluiri ale revistei Der Spiegel, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 05.11.2021 , 22:04

Trupul unui diplomat rus, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în octombrie în faţa Ambasadei Rusiei de la Berlin Trupul unui diplomat rus, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în octombrie în faţa Ambasadei Rusiei de la Berlin - Profimedia Images

”Confirmăm că un accident tragic, implicând un angajat al Ambasadei Federaţiei ruse în Germania, a avut loc la 19 octombrie 2021”, anunţă într-un comunicat Ambasada Rusiei la Berlin. ”Toate procedurile în vederea repatrierii corpului diplomatului în ţara sa de origine au fost rapid soluţionate împreună cu autorităţile din poliţie şi medicale germane competente, conform practicilor în vigoare”, adaugă oficialii, citaţi de news.ro”Cazul este cunoscut Ministerului (german) de Externe”, a anunţat anterior, într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al diplomaţiei germane, fără să ofere alte detalii.

Moartea diplomatului rus de la Berlin. Bărbatul a căzut de la etaj

Descoprirea macabră a avut loc în data de 19 octombrie, potrivit Der Speigel, care a dezvăluit cazul. Bărbatul ar fi căzut de la un etaj superior al ambasadei, stituată pe celebrul bulevard Unter den Linden, în apropiere de Poarta Brandenburg. Încercările de reanimare au eşuat. Conform publicaţiei citate, Ambasada Rusiei nu a acceptat ca trupul diplomatului să fie examinat după moarte. Circumstanţele presupusei căderi şi cauza morţii sunt ”necunoscute”, potrivit unor surse din domeniul securităţii citate de Der Spiegel. Întrucât defunctul avea un statut diplomatic, parchetul german nu a putut deschide o anchetă cu privire la deces. Corpul diplomatului a fost transferat, între timp, în Rusia.

Articolul continuă după reclamă

Cine era bărbatul, mort într-un "accident tragic"

Ambasada Rusiei, contactată de Der Speiegel, a evocat un ”accident tragic”, pe care nu doreşte să-l comenteze din ”motive etice”. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, era acreditat în funcţia de secretar II al Ambasadei Rusiei la Berlin din vara lui 2019, potrivit unei liste diplomatice oficiale. Însă serviciile germane de spionaj l-ar fi considerat drept un angajat care lucra şi la FSB - serviciile ruse de informaţii interne. El ar fi ruda unui funcţionar de rang înalt de la Direcţia a II-a din cadrul FSB. În Rusia, acest departament este însăcinat cu lupta împotriva terorismului. Servicii occidentale secrete suspectează această unitate de faptul că este implcată în asasinarea unui cetăţean georgian în centrul Berlinului, în 2019. Este vorba despre Zelimhan Hangoşvili, în vârstă de 40 de ani, care a fost ucis prin împuşcare cu două gloanţe în cap, de aproape, lângă Tiergarten, la 23 august 2019. Un suspect rus, Vadim Krasikov, în vârstă de 55 de ani, alias Vadim Sokolov, este judecat începând din octombrie 2020 cu privire la acest asasinat care, potrivit procurorilor germani, a fost comandat de către Moscova.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Moarte suspectă a unui diplomat rus la Berlin. Autorităţile confirmă "accidentul tragic", după două săptămâni