Moartea unui tânăr muncitor român în Spania provoacă indignare
Un muncitor român a avut parte de un teribil sfârșit în Spania. Tânărul de 30 de ani s-a prăbușit în gol în casa liftului unei clădiri în construcție. Incidentul a stârnit revoltă în rândul sindicaliștilor spanioli.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Un muncitor român a avut parte de un teribil sfârșit în Spania. Tânărul de 30 de ani s-a prăbușit în gol în casa liftului unei clădiri în construcție. Incidentul a stârnit revoltă în rândul sindicaliștilor spanioli.
Tragedia s-a produs pe un șantier din Soria, oraș din nordul Spaniei. Românul de 30 de ani făcea parte din echipa de muncitori care ridica o clădire cu mai multe etaje.
Potrivit ziarului spaniol La Rioja, tânărul s-a prăbușit în gol în casa liftului. Alertate, echipele de intervenție nu l-au putut salva.
Cum s-a produs tragedia nu este clar, deocamdată. Însă Moartea românului a provocat reacția de indignare a sindicaliștilor spanioli.
Sindicatul constructorilor care activează în zonă a cerut deschiderea unei investigații, care ”să clarifice tot ce s-a întâmplat cu ajutorul unei autorități competente”. În comunicat, sindicaliștii și-au exprimat ”consternarea” după tragicul incident și spun că în Soria, 6 oameni au murit în acest an în accidente de muncă.
Presa locală spune că românul era stabilit în Spania, în localitatea Logrono.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰