Modelul de rachetă rusească de croazieră care a lovit spitalul de copii din Kiev are piese occidentale. Analiză FT
Război în Ucraina. Modelul de rachetă de croazieră rusească, folosit în atacul de luni asupra spitalului de copii Ohmatdet din Kievul conţine componente proiectate în Occident, potrivit experților și oficialilor ucraineni, citaţi de Financial Times (FT). Asta arată succesul Kremlinului în ocolirea sancţiunilor occidentale, cel mai probabil cu ajutorul Chinei, comentează sursa citată.
Kh-101 este una dintre cele mai avansate rachete de croazieră ale Rusiei, o piesă cheie în campania de atacuri aeriene în valuri asupra Ucrainei. O filmare a surprins luni momentul de dinainte ca racheta să lovească spitalul pediatric din Kiev.
Rusia produce de aproape opt ori mai multe rachete Kh-101 decât înainte de invadarea Ucrainei în 2022 și este încă dependentă de piese fabricate în țări occidentale, în special în SUA.
"Tehnologia occidentală le permite să construiască aceste rachete mai inteligente, care pot să treacă dincolo de apărarea noastră aeriană aflată în dificultate", a declarat Olena Bilousova, cercetător la Institutul KSE din Kiev.
Deși sancțiunile au lăsat Rusia fără acces direct la anumite componente avansate, ruşii s-au orientat către microprocesoare și alte tehnologii avansate care nu uz militar.
- ONU: Probabilitate ridicată ca spitalul de copii din Kiev să fi fost lovit direct cu o rachetă rusească
- Cine a lovit spitalul de copii din Kiev? ISW: În niciun scenariu ruşii nu pot scăpa de responsabilitatea atacului
- "Am plecat cu fiica mea pe coridor și a urmat a doua explozie". Mărturii sfâşietoare din interiorul spitalului...
- Imagine tulburătoare după atacul asupra spitalului din Kiev: copii grav bolnavi, trataţi direct pe trotuar....
- Momentul în care o rachetă loveşte spitalul de copii din Kiev. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc: "Este o...
- Ucraina acuză Rusia că a atacat intenţionat spitalul de copii din Kiev. Moscova susţine că a fost lovit de...
Analiza făcută de ucraineni asupra unei rachete Kh-101 lansate în ianuarie a scos la iveală că avea în interior 16 piese electronice de fabricație occidentală. Două dintre componente erau marcate ca fiind produse de STMicroelectronics, cu sediul central în Elveția, restul fiind făcute de producătorii americani de cipuri, inclusiv Texas Instruments, Analog Devices și Intel. Aceste componente sunt destinate în principal uzului civil, unele fiind destul de vechi.
Companiile rusești au reușit să obțină în 2023 piese identice cu cele găsite în racheta Kh-101 lansată în ianuarie, cumpărându-le de pe piața liberă și importându-le prin China, a arătat o analiză Financial Times.
Deşi documentele oficiale rusești susţin că piesele au fost produse de producători occidentali, toate au fost listate ca fiind fabricate în China, Malaezia, Filipine, Taiwan sau Thailanda.
Potrivit analizei realizate de administraţia prezidenţială de la Kiev şi furnizate FT, o rachetă Kh-101 poate conține şi peste 50 de piese produse în străinătate.
După atacurile de pe 8 iulie, soldate cu 41 de morţi şi 190 de răniţi în toată ţara, Rusia a negat că a vizat spitalul și susține, fără dovezi, că Ucraina l-a lovit cu un interceptor lansat de un sistem de apărare antiaeriană Nasams, furnizat de SUA sau Norvegia.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat reporterilor că Rusia lansează lovituri doar împotriva "infrastructurii critice și a țintelor militare care au legătură cu potențialul militar al Ucrainei".
"Rachetele rusești zboară aproape întotdeauna acolo unde țintește armata Rusiei. Dacă o rachetă rusă a lovit un spital, înseamnă că armata Rusiei a vizat un spital", susţine Pavel Luzin, doctor în relaţii internaţionale la Universitatea Tufts, din SUA.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat că Ucraina este de vină pentru că "a plasat în mod deliberat sisteme antiaeriene în zone rezidențiale", adăugând că fabrica de muniții Artem, un complex al ministerului Apărării și mai multe depozite militare sunt toate "la câțiva pași" de spital.
Nicio urmă de îndoială că spitalul a fost lovit de o rachetă rusească Kh-101
Imaginile surprinse în timp ce racheta se apropie de țintă nu lasă nicio urmă de îndoială că este o rachetă rusească Kh-101, potrivit lui Fabian Hoffmann, cercetător la Universitatea din Oslo. Acesta a adăugat că nu există dovezi că racheta a fost deviată de apărarea antiaeriană înainte de impact.
Imaginile arată clar că proiectilul care se apropie de sol are aripile modelului de rachetă Kh-101, vârful, forma rotunjită a fuzelajului și motorul turboreactor montat în exterior.
Nu există niciun semn că ar fi un interceptor lansat de sistemele de apărare aeriană Patriot sau Nasams, fabricate în SUA, de la Kiev şi nici că este o rachetă deviată sau lovită în aer.
"Rusia a folosit rachete Kh-101 pentru ținte militare și ținte civile. Este vorba de a impune un cost adversarului, forțându-l să reconstruiască aceste facilități. Dar este vorba și despre terorizarea populației și subminarea moralului" , a comentat Hoffmann.
Dovezile disponibile arata că racheta și-a atins ținta prestabilită, a spus Hoffmann. "Nu există daune vizibile asupra fuzelajului... Racheta nu se prăbușește, este pe o traiectorie de zbor controlată. Acesta pare mai degrabă un atac intenționat asupra țintei, decât un accident ciudat", a spus Hoffmann.
Statele Unite consideră că articolele fabricate folosind tehnologie SUA, chiar dacă sunt făcute în străinătate, pot intra sub regulile controalelor interne la export. Cu toate acestea, regulile sunt greu de aplicat: deși nu există dovezi că furnizori majori au încălcat controalele la export ale SUA, componentele pot fi revândute de cumpărători care nu respectă regulile.
"Nu toate componentele electronice sunt de uz militar și chiar dacă sunt interzise să fie furnizate Rusiei, Rusia le cumpără prin companii-paravan din Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est", a spus Luzin.
Think tankul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a evaluat că Rusia a declanşat o operaţiune amplă de dezinformare pentru a învinui antiaeriana ucraineană de atacul de pe 8 iulie pentru a evita responsabilitatea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰