Momentul în care flota rusă ajunge în Havana, la doar 145 de km de Florida: Este o demonstrație de forță a lui Putin și un semnal pentru SUA
O flotă a Marinei Ruse formată dintr-un submarin nuclear și alte trei nave a sosit miercuri în portul Havana, la doar 180 de km distanță de coasta americană. Chiar dacă nu au arme nucleare şi nu reprezintă nicio amenințare pentru securitatea Cubei și a regiunii, sosirea navalor ruse pentru exerciţii a atras o atenție deosebită. Este o "demonstrație de forță" a ruşilor și un "semnal pentru SUA", a comentat presa occidentală.
Un grup de nave al Marinei Ruse, inclusiv un submarin cu propulsie nucleară, a sosit miercuri dimineață în Cuba, un semn de întărire a legăturilor dintre cei doi aliați, a comentat CNN. Submarinul rusesc Kazan a intrat în Golful Havana după ora locală 10.00, arătându-şi o parte a turelei, pe care se vedea steagul cubanez, relatează AFP.
Cu două ore mai devreme, petrolierul Pashin şi remorcherul Nikolai Şiker, decorate în culorile alb, albastru şi roşu ale steagului rus, au intrat primele în port, urmate de fregata Admiral Gorşkov. La sosirea în portul Havana, fregata rusă, una dintre cele mai moderne nave ale marinei, a salutat trăgând 21 de salve de tun, iar cubanezii au răspuns cu focuri de tun dintr-un fort colonial din secolul al XVIII-lea construit de spanioli.
Navele ruseşti nu reprezintă o ameninţare
- NATO spune că poate mobiliza peste 300.000 de soldați în mai puţin de 30 de zile, în caz de conflict cu Rusia
- G7 va da 50 de miliarde de dolari Ucrainei, împrumut garantat cu profitul din dobânzile la activele ruseşti...
- Exerciţiu de apărare antiaeriană al NATO, în România. La final vom avea operaţional al doilea sistem Patriot
- Costul climatic uriaş al primilor doi ani de război în Ucraina: Echivalează cu emisiile anuale produse de 90...
- Ministrul Apărării dintr-o țară NATO spune că trimiterea în Ucraina a avioanelor de luptă e „trădare”,...
Localnicii și pescarii s-au adunat pe faleză pentru a urmări navele sosind în port. Au venit inclusiv membrii micii comunități ruse din Cuba și diplomați ruși, relatează CNN. Unii dintre cubanezii prezenți au povestit că nu au mai văzut niciodată un submarin intrând în golful Havana. Cele patru nave rusești sunt acum andocate în dane ocupate de obicei de nave de croazieră.
Este cea mai mare demonstrație de forță a rușilor din ultimii ani cu vechiul lor aliat Cuba. Navele ruse vor sta în regiune 5 zile, o demonstrație de forţă a ruşilor la doar 145 de km de Florida, pe măsură ce tensiunile între SUA și Rusia sunt tot mai mari din cauza războiului din Ucraina, a comentat CNN
Cubanezilor li se va permite chiar să viziteze fregata, a declarat pentru CNN o sursă diplomatică rusă. Diplomatul rus a spus că, începând de joi, publicul din Cuba va avea voie să viziteze fregata Gorşkov timp de patru ore în fiecare zi, timp de trei zile. Analiștii militari cred că este capabilă de misiuni pe distanță lungă, război anti-submarin și de a transporta rachete sol-sol și sol-aer, printre alte sisteme de arme. Submarinul nu are arme nucleare la bord, a spus un oficial american citat de CNN.
În drum spre Cuba, navele de război rusești au efectuat exerciții militare în Atlantic, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării. Echipajele de pe fregată și de pe submarinul nuclear au simulat atacarea unor ţinte navale inamice situate la o distanță de peste 600 km, cu rachete de înaltă precizie, potrivit Moscovei.
Armata americană a trimis nave și avioane pentru a monitoriza exercițiile militare ale Rusiei în Atlantic și Caraibe și a urmărit navele rusești în timp ce au tranzitat Atlanticul în ultimele zile în drum spre Cuba, au declarat oficiali americani pentru CNN: Oficiali de la Pentagon și Departamentul de Stat au ţinut să sublinieze că activitatea rusă este una de rutină, nu reprezintă nicio amenințare pentru SUA și au atras atenţia că Cuba a găzduit nave rusești în fiecare an între 2013 și 2020.
"Demonstrație de forță" a ruşilor și un "semnal pentru SUA"
Totuși, sosirea ruşilor în regiune vine într-un moment deosebit de tensionat între Washington și Moscova, la câteva săptămâni după ce președintele Joe Biden a permis Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei folosind arme furnizate de SUA. Potrivit unui comunicat al Ministerului Forțelor Armate cubaneze, niciuna dintre navele rusești nu este înarmată cu arme nucleare.
"Putin arată că este încă capabil să opereze în zonele de influență americană" a comentat The Washington Post. "În contextul tensiunilor tot mai mari... exerciţiile ruşilor sunt considerate de unii drept o zdrăngăneală de săbii al Moscovei. Este cu siguranță un mesaj clar de la Kremlin către Washington cu privire la ceea ce Moscova vede drept o interferență în afacerile sale interne", a apreciat şi BBC.
"Aceste exerciții pot fi văzute ca o demonstrație de forță din partea Federației Ruse pe fondul tensiunilor în creștere din cauza sprijinului occidental pentru Ucraina", a comentat şi France 24. "Această vizită poate fi interpretată ca un mesaj către Washington. Desfășurarea navelor rusești în imediata apropiere a Statelor Unite vine într-un moment de creștere a tensiunii între Rusia și Occident cu privire la războiul din Ucraina", a punctat şi Der Spiegel.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰