Observator » Ştiri externe » Momentul în care mai mulţi militari salvează un şofer înainte ca maşina să dispară sub apă, la Trieste

Video Momentul în care mai mulţi militari salvează un şofer înainte ca maşina să dispară sub apă, la Trieste

Momentul în care  mai mulţi militari salvează un şofer înainte ca maşina să dispară sub apă, la Trieste Momentul în care mai mulţi militari salvează un şofer înainte ca maşina să dispară sub apă, la Trieste - X / Ministero Difesa
Nicu Tatu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 13.07.2026, 15:15 | Modificat la 13.07.2026, 15:34

Mai mulți cadeți și ofițeri ai Academiei Militare din Modena au salvat viața unui bărbat de 41 de ani, după ce autoturismul acestuia a plonjat în mare, la Trieste. Militarii au sărit în apă îmbrăcați în uniformă și au reușit să-l scoată din mașină cu doar câteva clipe înainte ca aceasta să dispară sub apă.

Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 12:30, în bazinul San Giusto, în apropierea celebrului Molo Audace și a Pieței Unità d'Italia din Trieste, scrie Il Piccolo.

Potrivit presei italiene, un autoturism Suzuki Ignis a pătruns într-o zonă pietonală, unde circulația autovehiculelor este interzisă, și a plonjat în mare. Primele verificări au exclus varianta unui accident rutier. Șoferul, un bărbat de 41 de ani aflat într-o stare de confuzie și cunoscut de serviciile medicale, ar fi îndreptat intenționat mașina spre apă, într-o tentativă de a-și pune capăt zilelor.

Cadeții au sărit în apă fără să ezite

Articolul continuă după reclamă

În momentul incidentului, un grup de ofițeri și cadeți ai Academiei Militare din Modena cobora dintr-un autocar parcat în Piazza Unità, aflându-se la Trieste într-o vizită instituțională.

Observând autoturismul plutind la aproximativ șase-șapte metri de cheu și pe punctul de a se scufunda, tinerii militari au sărit imediat în apă, fără să stea pe gânduri, deși purtau uniformele.

Unul dintre militari și-a rănit mâna după ce a spart cu pumnul geamul autoturismului pentru a-l elibera pe șofer. Bărbatul a fost scos din vehicul cu doar câteva secunde înainte ca acesta să se scufunde complet. Dacă intervenția ar fi întârziat, victima ar fi rămas captivă în mașină.

Bărbatul a fost adus la mal și predat echipajelor medicale, fiind transportat de urgență la Spitalul Cattinara pentru investigații. Militarul rănit a suferit o tăietură la mână, însă nu este în stare gravă.

Pe acelaşi subiect

Giorgia Meloni: "Au acționat fără ezitare"

Gestul militarilor a fost apreciat public de premierul Italiei, Giorgia Meloni.

"La Trieste, câțiva elevi ai Academiei Militare din Modena au intervenit cu curaj și promptitudine pentru a salva o persoană care a ajuns în mare cu propriul autoturism. Au acționat fără ezitare, punând pe primul loc viața unei alte persoane. Un gest care ilustrează cel mai bine semnificația serviciului, responsabilității și simțului datoriei. Acești tineri merită recunoștința noastră și reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga națiune", a spus Giorgia Meloni.

Ministrul Apărării: "Acesta este cel mai autentic sens al meseriei de militar"

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a transmis la rândul său un mesaj de apreciere pentru intervenția salvatoare: "O intervenție promptă și hotărâtă care a contribuit la salvarea unei vieți și care reprezintă cea mai autentică expresie a valorilor pe care Academia Militară le transmite viitorilor ofițeri ai Armatei și ai Armei Carabinierilor: curaj, simțul datoriei, altruism și spirit de serviciu. Au acționat din instinct, punându-și propria viață în slujba unei alte persoane. Acesta este cel mai autentic sens al meseriei de militar: să servești țara și să protejezi viața umană, întotdeauna, chiar și atunci când datoria nu o impune. Curajul lor umple de mândrie întreaga structură de apărare. Mulțumesc."

Mașina a fost recuperată de scafandri

La intervenție au participat Carabinierii, Garda de Coastă, Poliția Locală și pompierii. Autoturismul, purtat de curenți la aproximativ 20 de metri de locul în care a căzut în apă, a fost recuperat de scafandrii pompierilor din Veneția, care au folosit baloane speciale de ridicare înainte ca vehiculul să fie scos pe cheu cu ajutorul unei macarale.