Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul în care un reporter găsește un copil dat dispărut în Italia. Se îndrepta spre casa părinților copilului, când i-a auzit plânsetele într-o râpă

Un reporter a găsit un copil dat dispărut în Italia. Giuseppe Di Tommaso fusese trimis să relateze de la faţa locului și se îndrepta spre casa părinților celui mic, atunci când a auzit zgomote care veneau dintr-o râpă de la marginea drumului și a alertat imediat polițiștii.

de Ana Maria Ghiarasim

la 24.06.2021 , 10:05

Momentul în care un reporter găsește un copil dat dispărut în Italia Momentul în care un reporter găsește un copil dat dispărut în Italia. Se îndrepta spre casa părinților copilului, când i-a auzit plânsetele într-o râpă - Captura YouTube

Copilul de aproape doi ani fusese văzut ultima dată în camera lui, luni noapte, părinții raportându-i dispariția în dimineața zilei de marți.

Jurnalistul Giuseppe Di Tommaso a auzit zgomote care veneau dinspre o râpă de la marginea drumului, în timp ce se îndrepta spre casa părinților copilului și a anunțat poliția. 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Copilul a fost găsit în viață după 2 nopţi în pădure

Copilul a fost dus de urgență la spital iar medicii au constatat că e într-o stare bună de sănătate.

Se crede că micuțul, identificat ca Nicola Tanturli, s-a trezit în mijlocul nopții și a ieșit din casă.

Un elicopter și aproximativ 1.000 de persoane - inclusiv polițiști, pompieri și salvamontiști - s-au implicat în căutarea copilului, după ce a fost raportat dispărut în Palazzuolo sul Senio, lângă Florența.

Giuseppe Di Tommaso, jurnalist al radiodifuzorului de stat italian Rai, a oprit o mașină de poliție după ce a auzit gemete venind din fundul unei pante împădurite, scrie BBC.

Jurnalistul și un polițist au coborât în râpă după copil

Comandantul unității locale de carabinieri fost coborât 25 de metri până la baza defileului și așa a fost găsit copilașul.

"Am auzit zgomote care păreau să fie plânsete și mă așteptam să găsesc un animal", a povestit comandantul Danilo Ciccarelli într-o conferință de presă. În schimb, copilul a ridicat capul din iarba înaltă și a strigat după mama lui. A fost un sentiment frumos”, a mai spus el.

"Emoția a fost imensă. Sunt încă zguduit", a declarat reporterul Giuseppe Di Tommaso, citat de agenția de știri Ansa.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Momentul în care un reporter găsește un copil dat dispărut în Italia. Se îndrepta spre casa părinților copilului, când i-a auzit plânsetele într-o râpă