Moneda veche care valorează o avere. E căutată cu disperare de colecționarii dispuși să plătească milioane
O monedă bătută în urmă cu mai bine de 130 de ani ar putea ajunge la un preț de 1,5 milioane de dolari la o licitație care începe în septembrie. Este una dintre cele mai rare monede din seria Barber, iar în prezent sunt cunoscute doar nouă exemplare.
Moneda de 10 cenți, cunoscută drept 1894-S Barber Dime, a fost bătută în 1894 la San Francisco și face parte din seria proiectată de gravorul american Charles E. Barber. Exemplarele din această serie nu sunt neapărat foarte valoroase, însă moneda din 1894 este o adevărată raritate, scrie The Hill.
La San Francisco au fost produse doar 24 de astfel de monede. Trei au fost folosite pentru verificări, iar dintre cele rămase doar nouă sunt cunoscute astăzi. Soarta celorlalte exemplare nu este clară.
Moneda care valorează o avere
Tocmai raritatea a transformat moneda într-una dintre piesele importante pentru colecționarii de numismatică. Un exemplar similar a fost vândut anul trecut pentru 2,16 milioane de dolari. Aceeași monedă fusese adjudecată în 2016 pentru aproape 1,998 milioane de dolari.
Un alt 1894-S Barber Dime a fost vândut în 2020 pentru 1,5 milioane de dolari, după ce în 2005 fusese cumpărat cu 1,035 milioane de dolari. Acum, un alt exemplar ajunge la licitație. Prețul de pornire este de 1 milion de dolari, iar estimarea Stack's Bowers este de aproximativ 1,5 milioane de dolari. Licitația online începe pe 1 septembrie.
Chiar dacă suma este impresionantă, moneda din 1894 nu este cel mai scump exemplar de acest tip vândut vreodată. În 2023, o monedă americană de 10 cenți din 1873 a fost adjudecată pentru 3,6 milioane de dolari. Exemplarul este considerat unic, după ce restul monedelor din aceeași categorie au fost destinate topirii în urma unei schimbări legislative.
Și primele monede americane de 10 cenți sunt extrem de rare. Doar trei exemplare din 1792, cunoscute atunci sub denumirea de dismes, mai sunt recunoscute de colecționari. Cea mai bine păstrată a fost vândută în 2016 pentru aproape 999.000 de dolari.
Cum se decide valoarea unei monede la licitații
Totuși, faptul că o monedă este veche nu înseamnă automat că valorează o avere. Raritatea, starea de conservare, anul și particularitățile exemplarului sunt cele care pot face diferența dintre o monedă obișnuită și una care ajunge să coste milioane.
