Putin şi Zelenski îşi aruncă mănuşa şi se invită reciproc la Moscova şi Kiev: "Să vină dacă îndrăzneşte"
Deși Kremlinul a insistat public ca Volodimir Zelenski să participe la negocieri cu Vladimir Putin la Moscova, liderul de la Kiev a transmis că este pregătit pentru "orice format" de întâlnire pentru a încheia războiul, dar exclude o reuniune la Moscova. Într-o notă ironică, Zelenski a spus că îl poate invita pe Putin la Kiev, așa cum Kremlinul îl invită pe el la Moscova, și a precizat că nu s-ar întâlni cu liderul rus nici în Belarus, "'ţară prietenă" cu Rusia.
"Este imposibil să mă întâlnesc cu Putin la Moscova. Ar fi acelaşi lucru ca şi cum m-aş întâlni cu Putin la Kiev. Aş putea la fel de bine să-l invit la Kiev să vină! Îl invit public, dacă îndrăzneşte, desigur", a declarat Zelenski în fața jurnaliștilor.
Liderul de la Kiev a explicat că Ucraina dorește să ajungă la un acord constructiv pentru încheierea războiului, printr-o întâlnire care să fie eficientă, să discute problemele existente și să le rezolve. "Dar dacă cineva nu vrea să se întâlnească și nu poate spune asta deschis, apar aceste invitații la Moscova. Este clar ce se întâmplă", a adăugat el, potrivit Ukrainska Pravda.
"Am spus mereu: sunt gata pentru orice format care funcționează pentru încheierea războiului. Dar la Moscova sau în Belarus acest lucru este pur și simplu imposibil și e clar de ce, pentru că unul este agresorul care a început și continuă războiul împotriva noastră, iar cealaltă țară este partenerul său în aceste acțiuni", a concluzionat Zelenski.
Anterior, ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiha declarase că Zelenski este pregătit pentru o întâlnire directă cu Putin pentru a rezolva două probleme esențiale în cadrul negocierilor de pace, referitoare la teritorii și la centrala nucleară Zaporojie. După aceasta, consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a transmis că președintele ucrainean poate veni la Moscova dacă dorește o întâlnire. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat lipsa de reacție a lui Zelenski față de noua "invitație publică" la negocieri.
Zelenski: Niciun acord oficial de încetare a focului
Preşedintele ucrainean a mai spus că nu există niciun acord oficial de încetare a focului asupra obiectivelor energetice între Ucraina şi Rusia. Decizia, pe care Ucraina o consideră mai degrabă o "oportunitate" decât un acord direct, a fost o iniţiativă propusă de SUA şi personal de Donald Trump.
"Nu există secrete aici. Nu a existat niciun dialog direct şi niciun acord direct pe această temă între noi şi Rusia", a precizat el. "Dacă Rusia nu atacă infrastructura noastră energetică - instalaţiile de producţie sau orice alte active energetice - nici noi nu le vom ataca pe ale lor", a promis Zelenski.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că preşedintele rus Vladimir Putin a fost de acord să îşi înceteze bombardamentele asupra Kievului timp de o săptămână din cauza vremii reci, în condiţiile în care se prognozează că temperaturile în capitala ucraineană vor scădea până la minus 26 de grade Celsius duminică.
Zelenski a declarat că oportunitatea de a dezamorsa conflictul a fost propusă de Statele Unite în timpul negocierilor trilaterale de pace de la Abu Dhabi de weekendul trecut. El a adăugat că data sau locul pentru o rundă de negocieri ulterioare, programată în prezent pentru duminica aceasta în Emiratele Arabe Unite, ar putea fi modificată.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat miercuri că principalii trimişi ai preşedintelui Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, care au participat la runda anterioară de negocieri, nu vor participa la întâlnirea de weekend de la Abu Dhabi. Zelenski a spus că este important ca acelaşi personal să fie prezent la următoarea rundă de negocieri, pentru a monitoriza progresul discuţiilor anterioare. "Dar data sau locul se pot schimba, deoarece, în opinia noastră, se întâmplă ceva în situaţia dintre Statele Unite şi Iran. Şi aceste evoluţii ar putea afecta probabil calendarul", a explicat Zelenski.
"Americanii au spus că vor să ridice problema dezamorsării conflictului, ambele părţi urmând să demonstreze anumite măsuri de a se abţine de la utilizarea capacităţilor pe distanţă lungă, în scopul de a crea mai mult spaţiu pentru diplomaţie", a declarat Zelenski. "În acest stadiu, aceasta este o iniţiativă a părţii americane şi, personal, a preşedintelui Statelor Unite. O considerăm mai degrabă o oportunitate decât un acord", a explicat Zelenski.
Atacuri nocturne cu rachete şi drone asupra Ucrainei
Kremlinul nu a făcut niciun comentariu imediat cu privire la propunerea de încetare a focului în sectorul energetic, iar forţele aeriene ucrainene au declarat vineri că Rusia a lansat o rachetă balistică şi 111 drone în atacuri nocturne care au vizat Ucraina. Oficialii regionali au raportat atacuri aeriene în regiunile din prima linie, dar nu au existat rapoarte despre atacuri asupra ţintelor energetice.
Dacă va fi pusă în aplicare, încetarea focului pentru sectorul energetic ar veni într-un moment critic al războiului, care luna viitoare va intra în al cincilea an. Între timp, trupele ruse continuă să avanseze în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, iar Moscova trimite sute de drone în atacuri aproape zilnice asupra oraşelor ucrainene aflate departe de linia frontului.
Din toamna anului trecut, Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sectorului energetic al Ucrainei, aruncând Kievul în întuneric şi frig în mijlocul uneia dintre cele mai aspre ierni din ultimul deceniu. Eforturile diplomatice de a pune capăt războiului nu au dat până acum rezultate tangibile. Zelenski a declarat că problema teritorială sensibilă din Doneţk şi chestiunea centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, rămân nerezolvate.
Obstacolul major în calea oricărui acord
Cerinţa lui Putin ca Ucraina să cedeze 20% din teritoriul pe care încă îl deţine, aproximativ 5.000 km pătraţi, s-a dovedit a fi un obstacol major în calea oricărui acord. Zelenski a exclus cedarea teritoriului pe care Ucraina l-a apărat cu sânge în timpul anilor de lupte epuizante. Zelenski a declarat că nu ştie când va avea loc următoarea întâlnire a negociatorilor din Rusia, Ucraina şi SUA.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰