Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Maşini de sute de mii de euro, furate din Europa, dezmembrate şi declarate "piese auto uzate"

Maşini de lux furate din Europa ajung la noi în ţară pe bucăţi. Este noua schemă de înşelătorie descoperită recent de poliţiştii de frontieră din Portul Constanța. Maşinile evaluate la sute de mii de euro erau declarate drept piese auto uzate, astfel încât să le fie ascunsă proveniența ilegală. De la noi, plecau apoi spre alte ţări unde urmau să fie vândute. Autorităţile au intensificat deja controalele în port.

de Cristina Niță

la 30.01.2026 , 14:12

Trei autoturisme furate din Germania și Suedia, în valoare de aproximativ 320.000 de euro, au fost găsite, dezmembrate și pregătite pentru export.

Mașinile erau transportate în două semiremorci înmatriculate în Polonia și figurau în acte drept piese auto uzate. În realitate, vehiculele fuseseră tăiate pe bucăți, iar seriile de șasiu fuseseră falsificate, tocmai pentru a fi greu de identificat. După verificările făcute împreună cu ofițeri Frontex, polițiștii de frontieră au reușit să identifice seriile reale și au stabilit că două mașini erau furate din Germania, iar una din Suedia. Toate piesele au fost indisponibilizate.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru tăinuire și fals. (1:17) Cazul scoate la iveală o practică nouă folosită pe rețelele de trafic, dezmembrarea mașinilor de lux și exportul lor pe componente. Autoritățile spun că portul Constanța rămâne un punct cheie pentru acest tip de trafic, mai ales că în ultimele șase luni aici au fost descoperite 11 autovehicule furate pregătite pentru export.

Articolul continuă după reclamă
Cristina Niță Like

Ce iubesc la profesia asta? E simplu. Faptul că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă mai ajung banii și pentru activități culturale sau de relaxare?
Observator » Evenimente » Maşini de sute de mii de euro, furate din Europa, dezmembrate şi declarate "piese auto uzate"