Antena Meniu Search
x

Moțiunea de cenzură pe reforma pensiilor a căzut în Parlamentul Franței. Undă verde pentru asumarea răspunderii guvernamentale

Guvernul preşedintelui Emmanuel Macron a supravieţuit la limită, luni, moţiunii de cenzură care avea cele mai multe şanse de a fi adoptată în Adunarea Naţională, moţiune depusă de grupul LIOT, al unor deputaţi centrişti şi independenţi, relatează Reuters, potrivit news.ro.

de Redactia Observator

la 20.03.2023, 20:57

proteste în Franța din cauza reformei legii pensiilor
Moțiunea de cenzură pe reforma pensiilor a căzut în Parlamentul Franței. Undă verde pentru asumarea răspunderii guvernamentale - Profimedia Images

Un număr de 278 de deputaţi au votat în favoarea acestei moţiuni de cenzură transpartinice, ceea ce înseamnă că au fost doar câteva voturi lipsă faţă de majoritatea necesară pentru ca aceasta să reuşească. Ar fi fost nevoie de 287 de voturi favorabile pentru ca moţiunea de cenzură să treacă.

O a doua moţiune de cenzură, depusă de RN, partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen, a fost respinsă şi ea, dar nu avea oricum nicio şansă de a mai trece, întrucât alte partide din opoziţie declaraseră deja că nu vor vota pentru ea.

Moţiunile au fost depuse după ce guvernul premierului Elisabeth Borne a decis să recurgă la prevederea din Constituţie care îi permite să-şi asume răspunderea pentru legea pensiilor, fără a mai fi nevoie să treacă proiectul prin parlament. 

Respingerea moțiunii de cenzură nu înseamnă că Macron a scăpat de dificultăți

Pe acelaşi subiect

Rezultatul este o uşurare pentru Macron, pentru că un vot de neîncredere care ar fi reuşit ar fi dus la căderea guvernulului şi ar fi anulat legea ce urmează să crească vârsta de pensionare cu doi ani, până la 64 de ani.

Dar asta nu înseamnă că preşedintele Macron a scăpat de greutăţi. În primul rând, eşecul preşedintelui de centru de a găsi suficient sprijin în parlament pentru a supune la vot reforma sa privind pensiile a subminat agenda sa reformistă şi i-a slăbit conducerea, notează Reuters.

Analiştii de la Barclays spun că guvernul "va fi semnificativ slăbit, în timp ce protestele sociale împotriva reformei vor continua probabil timp de câteva săptămâni, ceea ce ar putea afecta negativ economia franceză".

Franța, zguduită de proteste în ultimele zile

Două moţiuni de cenzură au fost depuse vineri împotriva guvernului francez, scufundat într-o criză politică după trecerea în forţă a reformei pensiilor care a amplificat furia socială şi a condus la încăierări în centrul Parisului, comentează AFP.

Mai multe mii de persoane s-au adunat vineri seară în Place de la Concorde, la câteva sute de metri de Adunarea Naţională. Manifestanţii au dat foc la paleţi din lemn, iar atmosfera a devenit tensionată odată cu lăsarea nopţii, poliţiştii încercând să împrăştie mulţimea, potrivit unor fotoreporteri ai agenţiei France Presse.

Câteva sute de persoane au înfruntat poliţia cu sticle şi artificii, care a răspuns cu gaze lacrimogene, încercând să evacueze piaţa în ploaie. Au fost 61 de arestări doar în jurul orelor 21.30 (20.30 GMT), potrivit prefecturii poliţiei. La Lyon (centru-est), manifestanţii au pătruns în forţă într-o primărie de arondisment şi "au încercat să-i dea foc", dar poliţia a stins rapid incendiul şi a arestat 36 de persoane, potrivit prefecturii.

Tot la Lyon, câteva sute de tineri au dat foc la coşuri de gunoi, au răsturnat trotinete, au spart panouri publicitare, au lansat petarde şi au scris pe vitrine în timp ce scandau: "A cui este? A cui este? E a noastră!", potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului. Poliţia a răspuns făcând uz de gaze lacrimogene.

Reformă controversată a pensiilor, în Franța

Guvernul francez a ales să crească vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani pentru a răspunde unei deteriorări financiare a fondurilor de pensii şi îmbătrânirii populaţiei. Franţa este una dintre ţările europene unde vârsta legală de pensionare este cea mai mică, chiar dacă sistemele de pensii nu sunt complet comparabile.

Această măsură de creştere a vârstei legale de pensionare a cristalizat furia populară. Sondajele de opinie arată că majoritatea francezilor îi sunt ostili, chiar dacă numărul manifestanţilor de pe stradă şi al greviştilor a stagnat ori a scăzut în timp. Angajarea răspunderii guvernului în baza articolului 49.3 al Constituţiei este unanim considerată drept o înfrângere pentru preşedintele Emmanuel Macron, care a mizat pe creditul său politic pentru această reformă-cheie a celui de-al doilea mandat. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Moțiunea de cenzură pe reforma pensiilor a căzut în Parlamentul Franței. Undă verde pentru asumarea răspunderii guvernamentale