Antena Meniu Search
x

Musulmanii care "au vânat" evrei pe aeroportul din Daghestan, trimişi să lupte în Ucraina ca să-şi spele ruşinea. Cum a intervenit Garda Naţională Rusă

Poliţia rusă a anunţat că a arestat 60 de persoane care au luat cu asalt aeroportul din Makhachkala, capitala Republicii Daghestan, cu populaţie majoritar musulmană, în căutare de evrei. Autorităţile ruse susţin că mulţimea furioasă a fost instigată prin mesaje diseminate de un cont de Telegram unde s-a răspândit zvonul că în regiune ajunge un avion cu "refugiaţi evrei" în contextul războiului Israel - Hamas. Șeful Daghestanului i-a invitat pe protestatarii reţinuţi să meargă să lupte în Ucraina pentru a-şi spăla ruşinea. 

de Redactia Observator

la 30.10.2023, 11:53

Vezi și

Noi imagini cu asaltul musulmanilor asupra Aeroportului Internațional Makhachkala din Daghestan arată modul în care Gărzile Naționale Ruse au reușit să preia controlul. Elicoptere militare de transport Mil Mi-17 au aterizat pe pistă înaintea Forțelor de Securitate Ruse. Au deschis focul cu gloanțe de cauciuc după ce mulţimea a început să atace soldații cu pietre.

Potrivit TASS, peste 150 de participanți la revoltele de pe aeroportul Makhachkala au fost identificați, iar 60 dintre ei au fost reținuți. Cel puţin 20 de persoane, inclusiv polițiști și civili, au fost rănite. Dintre acestea, 10 persoane se află în spitale din regiune, iar două sunt în stare gravă. Nouă polițiști au fost, de asemenea, răniți, doi au fost internați în spital. Muftiul Daghestanului,  Administrația Spirituală a Musulmanilor din Federația Rusă, Congresul Evreiesc din Rusia şi alte organizaţii au condamnat actele comise de participanții la revoltă. 

Șeful Daghestanului i-a invitat pe protestatarii reţinuţi să lupte în Ucraina

Liderul Daghestanului, Serghei Melikov, a declarat pentru TASS că îi este rușine de revoltele care au avut loc la aeroport. El le-a cerut protestatarilor reținuți să meargă în Districtul Militar de Nord să-şi spele ruşinea, adică pe frontul din Ucraina. Asta deşi "nu avem încă o situație în care oamenii reținuți pentru o infracțiune să fie trimiși în zona Districtului Militar de Nord" a spus Melikov, potrivit Kommersant.

Pe acelaşi subiect

"Îmi este rușine de evenimentele care s-au petrecut ieri, pentru că Daghestanul, atât în ​​Caucaz, cât și în toată Rusia, și poate mai larg, a fost întotdeauna un bastion al prieteniei", a spus Serghei Melikov.

Potrivit acestuia, protestatarii care au luat cu asalt aeroportul au comis o încălcare gravă a legii. Șeful Daghestanului pretinde că acțiunile oamenilor au fost dirijate din străinătate. El a acuzat canalul "Utro Dagestan", care critică autorităţile locale, că este administrat de către "trădători" din Ucraina. Canalul respectiv este urmărit de aproximativ 60.000 de abonaţi şi a distribuit un apel pentru o adunare pe aeroportul din Makhachkala duminică seara, anunţând că vrea să împiedice sosirea unor pasageri "indezirabili", veniţi de la Tel Aviv.

"Nu arată curaj să aștepţi pe aeroport o mulțime de oameni neînarmați care nu au făcut nimic. Nu există niciun motiv pentru a pătrunde pe teritoriul aeroportului. Nu este nicio onoare să înjuri străini, să le bage mâna în buzunare și să le verifice pașaportul! Nu există intenții bune în a ataca femei cu copii care urmau tratamente în străinătate", a scris pe Telegram șeful Daghestanului.

Ce s-a întâmplat pe aeroportul Makhachkala din Daghestan

În seara zilei de 29 octombrie, câteva mii de oameni s-au adunat lângă aeroportul Makhachkala, unde urma să aterizeze un avion din Israel, o cursă cu escală, regulată, potrivit presei ruse. Protestatarii au scandat "Allah Akbar" și lozinci în sprijinul palestinienilor. Mai multe sute de perspoane au intrat în aeroport unde au "inspectat" pașapoartelor pasagerilor care soseau pentru a găsi cetățeni israelieni printre ei, potrivit Kommersant. Apoi mulţi dintre ei au forţat barierele de securitate şi au ajuns pe pista aeroportului. Unii bărbaţi din mulţime au agitat steaguri palestiniene. O imagine devenită virală arată un bărbat pe pista aeroportului, uitându-se la motorul unui avion.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Zelenski acuză "o cultura a urii" în Rusia

Pe de o parte, autoritățile ruse, o parte a presei și bloggeri militari acuză serviciile ucrainene de operaţiuni de tip PSYOP pentru incitarea la tulburări antisemite în Caucazul de Nord. Ei pretind că mai multe conturi de Telegram care au răspândit mesaje cu apeluri la mitinguri antisemite sunt controlate de ucraineni. Pe de altă parte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că incidentul din Makhachkala nu este unul izolat, ci arată "o parte din cultura rusă unde ura față de alte națiuni este larg răspândită şi propagată de televiziunea de stat, experți și autorități".

"Ministrul rus de externe a făcut o serie de remarci antisemite în ultimul an. Președintele Rusiei a folosit și insulte antisemite. Pentru propaganda rusă de la televiziunea oficială, retorica urii a devenit rutină. Chiar și cea mai recentă escaladare din Orientul Mijlociu a provocat declarații antisemite din partea ideologilor ruși. Antisemitismul rusesc și ura față de alte națiuni sunt sistemice și adânc înrădăcinate. Ura este ceea ce determină agresivitatea și teroarea. Trebuie să lucrăm cu toții împreună pentru a ne opune urii" este mesajul postat de Zelenski pe platfoma X. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri externe » Musulmanii care "au vânat" evrei pe aeroportul din Daghestan, trimişi să lupte în Ucraina ca să-şi spele ruşinea. Cum a intervenit Garda Naţională Rusă