"N-aş fi fost aici fără Twitter”. Cum răspunde Donald Trump atacurilor din presă
Donald Trump şi-a apărat recursul frecvent la Twitter, în pofida unor controverse, apreciind că acest lucru îi permite să li se adreseze în mod direct americanilor, fără filtrul presei ”necinstite”. ”Eu cred că poate n-aş fi fost aici fără Twitter”, a mai declarat miercuri şeful statului american într-un interviu pentru Fox News, scrie AFP.

”Fac obiectul atât de multor acoperiri de presă necinstite”, se plânge el, citând claie la grămadă CNN, NBC, CBS sau ABC, dar având grijă să să facă din Fox News o excepţie.
”Atunci când spun lucruri, presa nu le acoperă în mod corect”, continuă el. ”Twitter este un lucru formidabil pentru mine, pentru că pot să-mi transmit mesajul”.
”AM PROPRIA FORMĂ MEDIA”
”Cele mai multe instituţii de presă nu sunt cinstite. Atunci, am aproape 100 de milioane de persoane care mă urmăresc pe Twitter, dar şi pe Facebook, Instagram şi alte lucruri. Am propria formă media”, subliniază el.
Contul @realDonaldTrump are peste 26 de milioane de abonaţi.
”Nimeni din istorie nu a făcut obiectul unei acoperiri mediatice atât de necinstită ca mine”, insistă al 45-lea preşedinte al Statelor Unite.
Trump este afectat de o controversă în centrul căreia se află o serie de tweet-uri prin care l-a acuzat, la începutul lui martie, fără să prezinte vreo probă, pe Barack Obama că i-a pus liniile telefonice sub ascultare înaintea alegerilor de la 8 noiembrie.
”Noi nu avem vreo probă că acest lucru a avut loc”, a declarat joi Devin Nunes, preşedintele republican al Comisiei pentru Informaţii din cadrul camerei reprezentanţilor.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰