NASA ia în considerare să recheme echipajul de pe Staţia Spaţială, din cauza unei "probleme medicale"
NASA ia în considerare aducerea înapoi pe Terra a echipajului de pe Staţia Spaţială Internaţională din cauza unei probleme medicale nespecificate referitoare la unul dintre astronauţi, după ce a anulat o ieşire în spaţiu programată pentru joi, a spus Agenţia spaţială americană. O purtătoare de cuvânt a NASA a spus că astronautul cu probleme medicale, a cărui identitate nu a precizat-o, era în stare stabilă pe laboratorul orbital.
''Desfăşurarea misiunilor noastre este cea mai mare prioritate a noastră, iar noi evaluăm în mod activ toate opţiunile, inclusiv posibilitatea unei încheieri mai devreme a misiunii Crew-11'', a spus purtătoarea de cuvânt într-o declaraţie publicată miercuri seară, conform Agerpres.
Într-o declaraţie anterioară, NASA a spus că ''monitorizează o problemă medicală a unui membru al echipajului apărută miercuri după-amiază''.
De obicei, astronauţii rămân pe ISS în cadrul unor misiuni cu o durată cuprinsă între şase şi opt luni, având acces la echipament medical şi la medicamente în cazul unor situaţii de urgenţă.
Crew-11, cu un echipaj alcătuit din patru persoane, îi include pe astronauţii americani Zena Cardman şi Mike Finck, pe astronautul japonez Kimiya Yui şi pe cosmonautul rus Oleg Platonov. Aceştia se află pe staţia spaţială din august şi ar fi trebuit să revină pe Terra aproximativ în luna mai anul acesta. Fincke, comandantul desemnat al staţiei spaţiale, alături de Cardman, desemnat inginer de zbor, ar fi trebuit să realizeze o ieşire în spaţiu programată joi, cu durata de 6,5 ore, pentru instalarea unor elemente hardware în afara staţiei spaţiale.
Corpul astronauţilor NASA tratează situaţiile medicale la bordul ISS asemenea unor secrete bine păstrate, iar astronauţii rareori recunosc sau descriu public starea lor de sănătate. Ieşirile în spaţiu sunt misiuni dificile şi riscante care necesită luni de antrenament, costume spaţiale voluminoase şi instrucţiuni atent coordonate. În 2024, NASA a anulat în ultimul moment o misiune planificată de ieşire în spaţiu pentru că unul dintre astronauţi s-a confruntat cu ''discomfort provocat de combinezon''. De asemenea, astronautul american Mark Vande Hei în 2021 a anulat o ieşire în spaţiu după ce a suferit compresia unui nerv.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰