Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NATO face planuri secrete de răspuns la un atac al Rusiei pentru prima dată de la Războiul Rece. "Suntem pregătiți să luptăm şi în seara asta"

Război în Ucraina. Înapoi în viitor pentru NATO. La summitul de la Vilnius din luna iulie, liderii NATO ar urma să aprobe mii de pagini de planuri militare secrete care vor detalia pentru prima dată de la Războiul Rece încoace modul în care alianța ar răspunde unui atac rusesc, relatează Reuters

de Redactia Observator

la 18.05.2023 , 14:02

NATO face planuri secrete de răspuns la un atac al Rusiei pentru prima dată de la Războiul Rece. "Suntem pregătiți să luptăm şi în seara asta" Anakonda 23, exercițiu militar în Polonia cu armate din state membre NATO - Profimedia

Decizia reprezintă o schimbare fundamentală pentru NATO care a considerat zeci de ani că nu este nevoie să elaboreze planuri de apărare pe scară largă, deoarece a purtat războaie mai mici în Afganistan și Irak și a simțit că Rusia post-sovietică nu mai reprezenta o amenințare existențială.

Dar, războiul din Ucraina, cel mai sângeros conflict izbucnit în Europa din 1945 încoace, se desfășoară chiar la granițele NATO. Este un avertisment pentru alianţa militară că trebuie să aibă toate planurile puse la punct cu mult înainte de izbucnirea unui conflict cu un adversar pe măsură precum Moscova, potrivit Reuters. 

"Diferența fundamentală dintre gestionarea crizelor și apărarea colectivă este următoarea: nu noi, ci adversarul nostru, determină calendarul", a declarat amiralul Rob Bauer, unul dintre oficialii militari de top ai NATO. "Trebuie să ne pregătim de faptul că un conflict poate să apară în orice moment".

Articolul continuă după reclamă

Prin întocmirea a ceea ce numește planuri regionale, NATO va oferi membrilor săi îndrumări cu privire la modul de îmbunătăţire a forțelor și logisticii. "Aliații vor ști exact ce forțe și capacități sunt necesare, inclusiv unde, ce și cum să fie desfășurate", a spus șeful NATO, Jens Stoltenberg despre documentele foarte clasificate care, la fel ca în Războiul Rece, vor atribui anumite trupe pentru apărarea anumitor regiuni.

Pe acelaşi subiect

Se formalizează astfel un proces declanșat de anexarea Crimeei de Rusia în 2014, care i-a determinat pe aliații occidentali să trimită pentru prima dată trupe de luptă în estul Europei, în timp ce Marea Britanie, Canada și Germania au luat fiecare conducerea într-unul dintre statele baltice.

Nu este o reluare a Războiului Rece

Deşi multe caracteristici seamănă cu ce era NATO înainte de 1990, unii factori cruciali s-au schimbat, alianţa s-a extins de atunci cu aproximativ 1.000 km spre est și a crescut de la 12 la 31 de membri. Doar aderarea Finlandei luna trecută a dublat granița NATO cu Rusia la aproximativ 2.500 km. Asta a forțat o abordare mai flexibilă a desfășurărilor faţă de ​​trecut, când Germania era considerată principala zonă de luptă.

De asemenea, alianța nu se mai pregătește să ducă un război nuclear la scară largă împotriva Moscovei și a aliaților săi - dintre care majoritatea sunt acum membri NATO - a declarat Ian Hope, istoric la Cartierul General Suprem al Puterilor Aliate din Europa (SHAPE) al NATO. "Nu ne imaginăm tipul de război care a fost în Războiul Rece, în care forțele aliate... ar fi lovite simultan cu atacuri la scară largă precum Pactul de la Varşovia", a spus el, arătând mai degrabă spre conflicte regionale care trebuie limitate rapid prin desfășurări de forțe.

În același timp, internetul, dronele, armele hipersonice și un flux rapid de informații prezintă noi provocări. "Vestea bună este că vorbim despre transparența câmpului de luptă. Cu toți sateliții, cu toate informațiile, putem vedea o criză în curs de evoluţie", a declarat generalul locotenent Hubert Cottereau, adjunctul șefului de stat major al SHAPE. "În cazul Ucrainei, am avut toți indicatorii destul de în avans".

Această transparență este unul dintre motivele pentru care NATO, contrar cerințelor statelor baltice, nu vede nicio nevoie imediată de a crește numărul de trupe în est. "Cu cât aduni mai multe trupe la graniță, este ca și cum ai avea un ciocan. La un moment dat, vrei să găsești un cui", a avertizat Cottereau. "Dacă rușii adună trupe la graniță, asta ne va face nervoși, dacă noi adunăm trupe la graniță, asta îi va face nervoși pe ei".

Cu ce provocări se confruntă NATO

Totuși, îmbunătățirea drastică a pregătirii va fi o sarcină uriașă. NATO a convenit în 2022 să pună 300.000 de militari în alertă maximă, în creștere de la 40.000 în trecut. Deficiențe în capacitatea alianței de a produce suficiente arme și muniții au fost subliniate de lupta de a ține pasul cu cerințele Ucrainei, iar NATO trebuie, de asemenea, să îmbunătățească logistica neglijată multă vreme, dar necesară, pentru a desfășura rapid trupe pe calea ferată sau rutieră.

Necesitatea finanțării implementării planurilor regionale este unul dintre motivele pentru care Stoltenberg a făcut apel la liderii NATO să ridice procentul de cheltuieli militare, un alt subiect care va fi discutat la Vilnius.

Oficialii NATO estimează că va dura câțiva ani pentru ca planurile să fie pe deplin implementate, deși subliniază că alianța poate intra imediat în luptă dacă este necesar. "Suntem pregătiți să luptăm în seara asta. Știţi, nu ești niciodată suficient de pregătit. Niciodată. Trebuie să fim capabili să luptăm în seara asta dacă este necesar, cu ceea ce avem", a spus Cottereau.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » NATO face planuri secrete de răspuns la un atac al Rusiei pentru prima dată de la Războiul Rece. "Suntem pregătiți să luptăm şi în seara asta"