Negocieri pentru încetarea războiului din Gaza: Trump avertizează Hamas va fi distrusă dacă rămâne la putere
Hamas riscă să fie complet distrusă dacă nu renunță la putere și la controlul asupra Gazei, a declarat Donald Trump în timp ce încearcă să promoveze planul său de pace. Luni încep, în Egipt, şi negocierile indirecte pentru eliberarea ostaticilor reţinuţi în Gaza şi pentru a pune capăt unui război care durează de aproape doi ani în teritoriul palestinian.
Negociatorii urmează să se întâlnească la Sharm el-Sheikh, la aproape doi ani de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023, care a declanșat războiul. Trump i-a trimis la discuții pe Jared Kushner și Steve Witkoff, insistând ca negocierile să avanseze rapid, după "primele semnale pozitive" venite de la Hamas.
Planul american prevede un armistițiu, eliberarea ostaticilor în 72 de ore, retragerea treptată a armatei israeliene din Gaza și dezarmarea Hamas. Totuși, organizația islamistă spune că dorește încetarea războiului, dar nu a menționat nimic despre dezarmare și cere retragerea totală a Israelului, precum și oprirea tuturor operațiunilor militare și de supraveghere aeriană.
În ciuda apelurilor lui Trump la oprirea bombardamentelor, armata israeliană a continuat atacurile, soldate cu zeci de morți în weekend. Premierul Benjamin Netanyahu afirmă că susține planul lui Trump, dar a precizat că armata israeliană va rămâne în controlul a circa 75% din Fâșia Gaza și că Hamas va fi dezarmat, fie prin negocieri, fie prin forță militară.
Atacul din 7 octombrie 2023 a ucis 1.219 persoane în Israel, majoritatea civili. Din cele 251 de persoane răpite atunci, 47 sunt încă ostatici în Gaza. Ca răspuns, ofensiva israeliană a provocat peste 67.000 de morți în Gaza, potrivit datelor Ministerului Sănătății condus de Hamas, considerate credibile de ONU. În plus, ONU avertizează asupra foametei în enclavă și acuză Israelul de genocid – acuzații respinse de guvernul israelian.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰