Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Negocierile de la Abu Dhabi între Rusia, Ucraina și SUA s-au încheiat fără rezultate concrete

Negocierile directe de pace între Rusia, Ucraina și SUA, desfășurate la Abu Dhabi, s-au încheiat sâmbătă după două zile de discuții, fără a fi anunțate concluzii sau pași concreți. Ministerul rus de Externe a precizat că Moscova rămâne deschisă dialogului, în timp ce problema teritorială din Donbas rămâne cel mai dificil punct de pe agenda discuțiilor.

de Redactia Observator

la 24.01.2026 , 17:34

Negocierile de la Abu Dhabi între Rusia, Ucraina și SUA s-au încheiat fără rezultate concrete Negocierile de la Abu Dhabi între Rusia, Ucraina și SUA s-au încheiat fără rezultate concrete - Profimedia

Ministerul rus de Externe a transmis sâmbătă că Moscova rămâne deschisă continuării dialogului, la finalul celei de-a doua zile a negocierilor directe de pace Rusia–Ucraina–SUA, găzduite de Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, potrivit Mediafax.

Informația a fost relatată de agenția de presă de stat RIA și preluată de Reuters. Reuniunea trilaterală marchează prima rundă de negocieri directe între cele trei părți de la începutul conflictului.

Potrivit unei surse apropiate negocierilor, citată de agenția rusă TASS, problema teritorială rămâne cel mai dificil punct de pe agenda discuțiilor. Retragerea forțelor ucrainene din Donbas este considerată de Moscova o prioritate strategică.

Articolul continuă după reclamă

"Această problemă rămâne cea mai complicată. Retragerea armatei ucrainene din Donbas este importantă și se iau în considerare diverși parametri de securitate cu privire la această problemă", a declarat sursa.

Înaintea reuniunii de la Abu Dhabi, pe 22 ianuarie, președintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și cu omul de afaceri Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump. Discuțiile, care au durat aproximativ patru ore, au fost descrise de consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, drept "extrem de substanțiale, constructive, sincere și bazate pe încredere".

Delegația rusă la negocierile de pace Rusia–Ucraina–SUA a fost condusă de Igor Kostyukov, șeful Direcției Principale a Statului Major General al Armatei Ruse. Partea ucraineană a fost reprezentată de Rustem Umerov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare.

Reuniunea de două zile s-a încheiat fără anunțarea unor concluzii clare sau a unui calendar al pașilor următori. În ciuda discuțiilor diplomatice, Rusia a continuat atacurile militare, bombardând în noaptea de vineri spre sâmbătă orașele Kiev și Harkov. Până în prezent, toate cele trei părți au evitat declarațiile publice privind conținutul negocierilor purtate cu ușile închise.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi se pare justificată majorarea tarifelor STB?
Observator » Ştiri externe » Negocierile de la Abu Dhabi între Rusia, Ucraina și SUA s-au încheiat fără rezultate concrete