Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi dezvăluiri şocante în cazul lui Mohamed al-Fayed. Încă 65 de femei au povestit cum au fost abuzate sexual. Una dintre ele, ţinută prizonieră

Noi dezvăluiri teribile în cazul lui Mohamed al-Fayed. După difuzarea documentarului BBC "Al-Fayed: Predator at Harrods" în care cinci femei susţineau că au fost violate de Mohamed al-Fayed, zeci de alte femei au venit cu acuzaţii de hărţuire sexuală, agresiune sexuală şi viol la adresa miliardarului egiptean, care a deţinut magazinul Harrods din Londra şi hotelul Ritz din Paris, scrie news.ro.

de Redactia Observator

la 10.10.2024 , 15:28

Noi dezvăluiri şocante în cazul lui Mohamed al-Fayed. Încă 65 de femei au povestit cum au fost abuzate sexual. Una dintre ele, ţinută prizonieră Noi dezvăluiri şocante în cazul lui Mohamed al-Fayed. Încă 65 de femei au povestit cum au fost abuzate sexual. Una dintre ele, ţinută prizonieră - Profimedia

Mohamed Al-Fayed, care a murit anul trecut, la vârsta de 94 de ani, a petrecut 10 ani încercând să demonstreze că prinţesa Diana şi fiul său, Dodi al-Fayed, au fost ucişi atunci când maşina lor, urmărită de paparazzi, s-a izbit de un stâlp într-un tunel rutier din Paris, în 1997. Conform anchetei, afirmaţiile sale nu au fost susţinute de nicio probă.

În 2010, Al Fayed a vândut magazinul Harrods vehiculului de investiţii al familiei regale din Qatar într-o tranzacţie a cărei valoare a fost estimată la 1,5 miliarde de lire sterline (2,3 miliarde de dolari).

Născut în oraşul egiptean Alexandria, Mohamed al-Fayed şi-a început cariera vânzând băuturi carbogazoase şi apoi a lucrat ca vânzător de maşini de cusut. A construit averea familiei sale prin afaceri în imobiliare, transport maritim şi construcţii, mai întâi în Orientul Mijlociu şi apoi în Europa. A deţinut şi clubul de fotbal Fulham.

Articolul continuă după reclamă

Luna trecută, într-un documentar BBC, Mohamed al-Fayed a fost acuzat că ar fi abuzat sexual personalul feminin al magazinului său Harrods din Londra şi le-ar fi ameninţat pe femei, în caz că ar fi încercat să se plângă. Documentarul a afirmat că societatea comercială nu a intervenit şi a ajutat la muşamalizarea acuzaţiilor de abuz în perioada în care acesta a deţinut compania, din 1985 până în 2010.

Pe acelaşi subiect

Noi dezvăluiri în cazul lui Mohamed Al Fayed

Poliţia britanică a cerut la sfârşitul lunii trecute tuturor celor care au acuzaţii împotriva fostului proprietar al Harrods să facă plângeri şi a declarat că va încerca să vadă dacă şi alte persoane ar putea fi urmărite penal.

Acum, alte 65 de femei au venit la BBC cu acuzaţii de abuz din partea lui Mohamed Al Fayed. BBC a precizat că 37 dintre cele 65 de femei care au depus mărturie au declarat că au lucrat la Harrods. O femeie a povestit că a fost agresată de fostul proprietar al Harrods şi FC Fulham în Dubai, în 1977, aceasta fiind cea mai timpurie acuzaţie de abuz de până acum.

Avocaţii care reprezintă presupusele victime ale lui Fayed au declarat săptămâna trecută că grupul numără mai mult de 70 de persoane. Grupul Justice for Harrods Survivors (Dreptate pentru supravieţuitoarele Harrods) spune însă că numărul femeilor „creşte zilnic” şi procesează în prezent peste 220 de plângeri.

Poliţia ar fi fost mituită de miliardar

Poliţia s-a confruntat cu acuzaţii conform cărora agenţi ai săi corupţi, în schimbul unor cadouri şi sume de bani, l-au ajutat pe Mohamed al-Fayed să persecute membrele personalului său, inclusiv o tânără bonă a copiilor săi.

Poveştile despre comportamentul de prădător sexual al lui Mohamed al-Fayed asupra tinerelor femei circulau încă de la mijlocul anilor 1990, însă tacticile agresive ale echipelor juridice ale lui Fayed au ţinut majoritatea cazurilor departe de ochii publicului. O biografie neautorizată a lui Tom Bower din 1998 relata că tinerele erau agresate sexual şi plătite cu teancuri de bancnote de 50 de lire sterline. În 2008, Mail on Sunday a relatat că un „cadru superior de la Harrods” era anchetat pentru agresarea sexuală a unei tinere de 15 ani, dar ziarul nu l-a numit pe proprietarul Harrods după ce a primit scrisori legale de la avocaţii lui al-Fayed.

Mărturii incredibile de la zeci de femei

Acum, mai multe dintre femeile intervievate de BBC susţin că au fost recrutate de al-Fayed sub pretexte false pentru a face parte din personalul casnic al miliardarului şi au fost apoi exploatate sexual de acesta - inclusiv la vila sa din Oxted. Femeile care au lucrat la Harrods spun că, ulterior, el recurgea tactici de intimidare similare prin intermediul unei echipe de agenţi de securitate. BBC a vorbit, de asemenea, cu femei care nu erau angajate de al-Fayed şi care spun că au fost abordate şi agresate de acesta.

O femeie a declarat că lucra la un magazin de flori din Londra la începutul anilor 1980, când a fost observată de unul dintre membrii echipei lui al-Fayed. Atunci în vârstă de 21 de ani, ea spune că a fost transportată cu avionul la Ritz în Paris pentru un presupus interviu de angajare, unde al-Fayed a agresat-o sexual.

O fostă make-up artist BBC a declarat, de asemenea, că a fost agresată sexual de Al Fayed atunci când lucra la un episod din Clothes Show în 1989, în care miliardarul a fost intervievat la Villa Windsor, casa sa din Paris.

O tânără care se angajase ca bonă pentru copiii săi, ţinută prizonieră

O tânără care teoretic a fost angajată ca bonă pentru copiii săi, spune că timp de cinci zile i-a văzut pe copii doar de două ori şi nu i s-a permis să interacţioneze cu ei. În schimb, de fiecare dată când a fost solicitată de al-Fayed, ea spune că a fost agresată sexual de acesta - în diferite locuri de pe proprietatea lui, inclusiv piscina interioară, grădini şi birou.

La primele ore ale unei dimineţi, ea spune că al-Fayed a intrat în camera ei, s-a urcat în patul ei, a lipit-o de perete şi a violat-o vaginal şi aninal. După ce a ieşit din cameră, ea şi-a făcut imediat bagajele şi i-a spus lui al-Fayed mai târziu în acea zi că vrea să plece şi că nu înţelege de ce se află acolo. Dar el a refuzat şi i-a spus că descrierea postului „va deveni mult mai clară cu timpul”. I-a spus să mai aştepte 24 de ore, că îi va cumpăra o casă şi îi va da mai mulţi bani. A devenit foarte furios când ea i-a spus din nou că vrea să plece.

„Am fost ţinută la Barrow Green Court, împotriva voinţei mele, ca prizonieră, timp de mai multe zile şi încă simt că am fost foarte norocoasă să scap”, a declarat femeia. Ea spune că, în cele din urmă, el a lăsat-o să plece, dar când a plecat, un membru al personalului i-a spus să nu spună nimic despre timpul petrecut la proprietate, altfel viaţa sa „va deveni foarte dificilă”.

BBC a înregistrat, de asemenea, mărturii de la alte femei care spun că au fost recrutate ca bone, bucătărese şi menajere şi care spun că au fost abuzate la reşedinţele sale private.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Noi dezvăluiri şocante în cazul lui Mohamed al-Fayed. Încă 65 de femei au povestit cum au fost abuzate sexual. Una dintre ele, ţinută prizonieră