Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noi imagini cumplite cu ostaticii din Gaza, doar piele şi os: "Este un experiment de înfometare în direct"

Disperare în Israel după ce teroriştii Hamas au publicat noi imagini cu ostaticii din Gaza, înfometaţi şi ajunşi la capătul puterilor. Clipurile sunt şocante, iar mii de persoane au protestat din nou la Tel Aviv şi au cerut un acord pentru eliberarea lor. În tot acest timp, alţi şase oameni au murit de foame în Fâşia Gaza, acolo unde ajung tot mai puţine camioane cu mâncare. 

de Redactia Observator

la 03.08.2025 , 19:49

"Sunt tot mai slăbit, de la o zi la alta. Timpul se scurge! Doar voi mă puteţi ajuta să fiu eliberat şi să dorm în patul meu, lângă familia mea". Clipul publicat de Hamas îl arată pe Evyatar David, doar piele şi os, într-unul dintre tunelurile din Gaza.

Tânărul de 25 de ani este prizonier de 667 de zile, iar teroriştii spun că este înfometat pentru că asta face şi statul evreu cu populaţia palestiniană din Fâşie. Imaginile au revoltat oamenii şi au şocat familia tânărului.

"Este un experiment de înfometare în direct. Îl infometează intenţionat, sistematic şi folosesc suferinţa lui agonizantă ca un intrument bolnav pentru propaganda lor depravată", a declarat Illay David, fratele ostaticului Evyatar David.

Articolul continuă după reclamă

La Tel Aviv, rudele ostaticilor israelieni şi mii de oameni au ieşit din nou în stradă pentru a cere un acord cu Hamas. Au blocat străzile şi au purtat cu ei bannere cu chipurile celor răpiţi. Cu numai câteva ore înainte, în centrul oraşului, oamenii au protestat înconjurați de un gard de sârmă ghimpată menit să simbolizeze situația ostaticilor.

Tot ieri, trimisul special al lui Donald Trump s-a întâlnit cu părinţii şi fraţii celor din enclavă şi le-a promis că Statale Unite lucrează la un plan pentru încheierea războiului. "A fost interesat să ne audă toate poveştile, dar nu am auzit nimic nou de la el. Am auzit că se fac presiuni din partea americanilor pentru a pune capăt aceste operaţiuni, dar nu am auzit nimic concret", a declarat Michel Illouz, tatăl ostaticului Guy Illouz.

În Gaza, situaţia e tot mai critică

Potrivit ONU, un milion de femei şi fete sunt ucise de foame. Până acum, 175 de palestinieni au murit de malnutriţie. Zi de zi, Franţa, Germania şi statele arabe paraşutează ajutoare, dar acestea nu sunt de ajuns pentru cele două miloane de locuitori. 

În zona de nord, palestinienii care au fost lăsaţi să revină la casele lor au găsit doar ruine în locul clădirilor. "Nu mai e nicio casă, niciun cartier și niciun om. Nu știu ce să fac. Distrugere, distrugere. Ce pot să vă spun?" În semn de sprijin cu palestinienii, zeci de mii de australieni au manifestat în Sydney şi au blocat mai multe ore podul Harbour. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Noi imagini cumplite cu ostaticii din Gaza, doar piele şi os: "Este un experiment de înfometare în direct"