Video Nord-estul Statelor Unite, paralizat de furtunile de zăpadă
Nord-estul Statelor Unite este complet paralizat de vremea rea. Furtunile de zăpadă au închis traficul, în multe zone şi au dus la anularea curselor aeriene. Şcolile şi instituţiile sunt închise, iar stratul mare de zăpadă amână chiar şi testarea sau vaccinarea oamenilor.
Coasta de Est a Americii este sub nămeţi, iar vremea rea nu dă semne că se va potoli. Peste 4.000 de curse aeriene au suferit întârzieri şi peste 4.300 au fost anulate în ultimele 24 de ore. Autorităţile au îndemnat oamenii să nu se aventureze la călătorii lungi.
Stratul gros de zăpadă, de peste 30 de centimetri şi arborii căzuţi au dat bătăi de cap şi şoferilor. În Virginia au fost raportate peste 600 de accidente rutiere până acum, iar în Kentucky, pagubele se ridică la miliarde de dolari.
Christina Farrell, prim-comisar ajdunct: În timpul unor astfel de evenimente, ţinem să vă amintim că este bine să aveţi grijă de vecinii voştri şi de cei pe care îi iubiţi, în special de cei care sunt vulnerabili.
330.000 de tone de sare şi peste 1600 de pluguri în New York
În New York, autorităţile au ieşit pe drumuri cu peste 330.000 de tone de sare şi peste 1600 de pluguri. Însă în alte state, precum New Jersey sau Virginia, a fost declarată stare de urgenţă. Pentru şoferii care au avut nevoie să iasă cu maşina, nu a fost de ajuns să circule prudent, pentru că gheaţa care s-a format pe şosele a dus la accidente teribile.
Locuitor: Am intrat într-un gard, ca să evit o maşină. Mai bine să lovesc un gard, decât un alt vehicul. Dar apoi ne-am ciocnit.
Multe firme şi-au lăsat angajaţii să lucreze de acasă, pentru că nu au cum să ajungă la muncă. Şcolile sunt goale, fără elevi şi fără personal, iar orele s-au mutat, în mare parte, în mediul online. Şi multe instutuţii ale statului s-au închis.
Mai bine de jumătate de milion de americani au rămas fără curent electric şi surse de încălzire din cauza viscolului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰