"Nu am de gând să mor". Un ministru din Madagascar a înotat 12 ore până la țărm, după ce elicopterul s-a prăbușit | VIDEO
Aventură neașteptată cu final fericit, pentru ministrul de Interne din Madagascar. Oficialul spune că a înotat aproape 12 ore pentru a ajunge la țărm, după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit în mare.
Ministrul de Interne din Madagascar, Serge Gellé, e unul din cei doi supraviețuitori ai accidentului de marți. După ce elicopterul s-a prăbușit în apă, oficialul s-a mobilizat și a înotat spre țărm, determinat să nu se lasă pradă valurilor. Între timp, salvatorii continuă căutările pentru pilotul aparatului de zbor și jandarmul aflat la bord, relatează EuroNews.
Serge Gellé și un alt jandarm au fost găsiți de localnici pe plaja din Mahambo, la aproximativ 75 de kilometri Nord față de Toamasina, un mare oraș portuar din estul Madagascarului, a anunțat oficialul maritim Jean-Edmond Randrianantenaina. Acesta a precizat că bărbații au ajuns separat pe uscat, după ce fuseseră "separați în larg".
Ministrul din Madagascar a înotat 12 ore după ce elicopterul s-a prăbușit
Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, ministrul din Madagascar, în vârstă de 57 de ani, le-a mulțumit salvatorilor săi: "Nu am de gând să mor încă. Mulțumesc Domnului și sătenilor, pescarilor din Mahambo". Bărbatul nu a suferit răni, însă după cele 12 ore petrecute în apă s-a ales cu o răceală. "Mă voi putea întoarce la muncă în mai puțin de 24 de ore", a adăugat el.
Elicopterul se îndrepta spre orășelul Antseraka, acolo unde avusese loc un naufragiu: o navă cu 130 de oameni la bord s-a scufundat, iar până acum peste 20 de oameni au fost declarați decedați, iar alți 50 sunt în continuare căutați de echipajele de salvare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰