Trump, foarte dezamăgit după discuţia cu Putin: Nu vrea să oprească războiul. Nu e în punctul acela
Președintele american Donald Trump a declarat vineri dimineață că a fost dezamăgit de convorbirea telefonică avută cu liderul rus Vladimir Putin, pentru că acesta nu pare dispus să oprească războiul din Ucraina, scrie Reuters.
Eforturile diplomatice ale SUA de a pune capăt conflictului au stagnat în mare parte, iar Trump se confruntă cu presiuni tot mai mari, inclusiv din partea unor republicani, să îl convingă pe Putin să negocieze cu adevărat.
După ce a vorbit joi cu Putin, Trump a anunțat că intenționează să discute vineri și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Sunt foarte dezamăgit de discuția pe care am avut-o astăzi cu președintele Putin, pentru că nu cred că a ajuns în acel punct (n.r.să vrea o înţelegere). Nu se află în acel punct. Sunt foarte dezamăgit. Ei bine, ce vreau să spun e că nu cred că vrea să se oprească. Și asta e păcat. Asta e războiul lui Biden, nu al meu. Nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost eu președinte. Nu s-ar fi întâmplat. Așa că, într-un fel, a trebuit să mă implic, pentru că e războiul lui Biden și am fost prins la mijloc, exact cum s-a întâmplat cu imigrația și multe alte lucruri pe care le-au stricat. Dar nu am fost mulțumit de convorbire", le-a spus Trump reporterilor.
Kievul, atacat masiv de Rusia
Potrivit unui consilier al lui Putin, în timpul convorbirii de aproape o oră nu s-a discutat despre recenta pauză în livrările de arme americane către Ucraina. La scurt timp după încheierea apelului, Rusia a lansat un număr record de 539 de drone și 11 rachete balistice și de croazieră asupra Ucrainei. Toate rachetele și majoritatea dronelor au vizat Kievul, semn că situația din teren rămâne neschimbată.
La rândul său, Zelenski a declarat vineri, în Danemarca, că speră să vorbească în curând cu Trump despre pauza neașteptată în livrările de armament. Vorbind cu presa înainte de a pleca spre Iowa, Trump a precizat că SUA "nu au oprit complet" ajutorul militar, dar l-a acuzat pe fostul președinte Joe Biden că a trimis prea multe arme, punând astfel în pericol capacitatea de apărare a SUA.
"Trimitem arme, dar am trimis deja atât de multe. Trebuie să ne asigurăm că avem destule și pentru noi", a adăugat el. Această pauză în livrările de arme vine într-un moment critic, în care Ucraina se confruntă cu o ofensivă de vară a Rusiei și cu atacuri din ce în ce mai frecvente asupra civililor.
Putin susține în continuare că va opri invazia doar dacă se rezolvă cauzele "de bază" ale conflictului, adică extinderea NATO și sprijinul occidental pentru Ucraina, inclusiv posibilitatea ca aceasta să adere la alianță. Liderii ruși urmăresc totodată să obțină mai mult control asupra deciziilor politice din Kiev și alte capitale est-europene, avertizează oficialii NATO.
Pauza în livrările de armament a luat Ucraina prin surprindere și a creat confuzie cu privire la poziția actuală a lui Trump, mai ales după ce, cu doar o săptămână în urmă, acesta spunea că ar vrea să trimită Ucrainei un sistem de apărare antirachetă Patriot.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰