Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nu te-ai fi aşteptat! Meseria celui de-al doilea cel mai deştept om din lume

Rick Rosner este al doilea cel mai inteligent om din lume, dacă ar fi să ne raportăm doar la IQ: 192

de Redactia Observator

la 10.11.2014 , 13:39

Rick Rosner este al doilea cel mai inteligent om din lume, dacă ar fi să ne raportăm doar la IQ: 192

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a reuşit să doboare recordul la 20 din cele 30 de teste de inteligenţă. Rick spune că de mic a fost pasionatde matematica şi fizică, însă recunoaşte că îi place şi arta cuvintelor. “Am scris mai multe bancuri decât 99% dintre oameni. Cunoştinţele sunt cele care ţi se pun la dispoziţie fără să te gândeşti prea mult. Inteligenţa reprezintă abilitatea de a aplica ceea ce ştii, pentru a obţine efecte positive”.

Rosner şi-a dat seama că este mai inteligent decât colegii săi încă de mic, învăţând să citească încă de la grădiniţă. "Am crezut că a fi deştept e un soi de compensaţie pentru faptul că nu puteam socializa şi nici să mă joc cu ceilalţi", declară bărbatul, care în prezent lucrează la cartea autobiografica "Dumbass Genius", dar şi la o teorie a Universului.

Articolul continuă după reclamă

Mândria de a fi cel mai inteligent a durat până în liceu, când şi-a dat seama că nu e suficient pentru a deveni următorul Einstein şi nici pentru a atrage fete, după cum declară el. "Aşa că am încercat din greu să fiu un om obişnuit", declară Rosner. În cele din urmă, s-a împăcat cu unicitatea sa, făcând teste peste teste.

Ai crede că un om cu astfel de capacităţi nu are nicio problemă în viaţa de zi cu zi. Însă Rosner spune că abia după 30 de ani de lucrat în baruri a învăţat să folosească ceasul cu alarma, mai exact cum funcţionează opţiunea "amânare".

După mulţi ani în care a fost model (inclusiv nud) pentru studenţii la Arte sau a lucrat în baruri, unde servea pe role, ba chiar a făcut şi striptease (toate acestea făcându-l să-şi dea seama că nu e genul să ridice greutăţi pentru a cuceri femei), a reuşit să intre în televiziune, unde a început să scrie scheciuri.

Niciun moment nu a încetat însă să rezolve, în gând, probleme ce ţin de fizică sau să se gândească la structura Universului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Nu te-ai fi aşteptat! Meseria celui de-al doilea cel mai deştept om din lume