O bunică îşi creşte singură nepoţica, bolnavă de leucemie. Micuţa de 5 ani nu şi-a cunoscut niciodată mama
Aurelia era un copil fericit care creștea alături de bunicii ei, români, în Weißenburg, Germania. La începutul anului, cu puţin înainte de criza Covid-19, familia a primit vestea teribilă: Aurelia are leucemie.
- Fetiţa a primit diagnosticul la începutul anului.
- Bunicii au renunţat la slujbe pentru a-i fi alături tot timpul.
Aurelia are 5 ani şi este bolnavă de leucemie. Aşa a început drama familiei Stancu, după ce mica lor bucurie a primit diagnosticul sumbru.
La începutul anului 2020, Aurelia s-a plâns de o „durere enervantă” în spatele urechii, iar bunica a descoperit o mică umflătură. Medicii inițial o diagnosticaseră cu o infecţie a urechii şi i-au prescris nişte antibiotice.
A apărut însă şi a doua umflătură, aşa că doamna Stancu a mers din nou la medic cu fetiţa, dar au primit acelaşi diagnostic. Când una dintre umflături a început să puroieze, trecuseră deja câteva săptămâni şi femeia ştia că trebuie să ia măsuri.
La Clinica Nord din Nürnberg, medicii au constatat că este o tumoare, iar Aurelia a fost operată imediat şi țesutul examinat. Apoi totul a decurs foarte repede.
Atunci a început iadul.
A fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică acută. Un șoc pentru familie: „A fost iadul”, spune Cristina Stancu, în vârstă de 42 de ani, potrivit Franken.de. Pentru nepoata ei a renunţat la serviciu pentru că „fetiţa este pe primul loc”.
Mama Aureliei a părăsit familia când cea mică avea doar câteva luni. L-a întâlnit pe fiul doamnei Cristina, care suferă de declin psihic, în România când familia era în vizită.
„A fost o poveste de o vară”, a spus bunica. La scurt timp după aceea au aflat despre sarcină și au adus-o pe mama Aureliei în Germania, dar după mai multe plecări în România, într-o zi nu s-a mai întors.
Un calvar pentru o fetiță care lumina întreaga cameră cu zâmbetul ei până la urechi. Nu și-a văzut nici măcar o dată tatăl, pe fiul doamnei Stancu, în toată perioada chimioterapiei.
„Nu puteau comunica decât prin videocall”. Fiul ei cu handicap mintal s-a retras din ce în ce mai mult, boala Aureliei era dincolo de puterile sale.
În tot acest timp, familia a continuat să locuiască în Weißenburg, la 80 de kilometri distanță, dar drumul era obositor pentru fată. Împreună cu medicii, familia a decis să se mute la Nürnberg: „Atunci a început de fapt al doilea iad”.
Deoarece apartamentele sunt scumpe, iar piaţa imobiliară din Nürnberg nu le-a permis să se descurce din puţinul pe care îl au, bunicii nu au reuşit să găsească nimic o vreme, iar vizitele, din cauza pandemiei de coronavirus, au fost interzise.
Aurelia trebuie să fie însă aproape de spital. Cristina şi soţul ei au renunţat la slujbele lor pentru a avea grijă atât de copilul lor, cât şi de nepoţică: "Știam că situația noastră financiară va fi rea. Naveta inițială m-a făcut să renunțăm la slujbă și acum îmi investesc tot timpul în îngrijirea Aureliei".
Singurul lucru bun pe care îl ştiu acum este că terapia fetiţei funcţionează. După ce tratamentul cu cortizon a slăbit-o enorm, Aurelia începe uşor-uşor să prindă putere, iar zâmbetul îi reapare pe chip.
Ea însăși descrie situația ca fiind chiar mai stresantă decât boala în sine, ştiind că trebuie să lupte până la capăt pentru nepoţica ei. Aurelia trebuie să fie bine, trebuie să se facă bine. Boala nu are dreptul să învingă pentru că Aurelia trebuie să crească, să meargă la şcoală, să îşi facă un viitor şi o familie frumoasă. Aurelia are doar 5 ani şi un viitor atât de mare înainte.
Un cont de donații a fost creat pentru a sprijini familia Stancu, iar bunica Cristina a fost copleşită de emoţie văzând câţi oameni au donat pentru ei.
„Ajutorul oamenilor ne-a dat pe spate pe mine şi pe soţul meu. Nu am avut niciodată parte de aşa ceva, suntem extrem de recunoscători. Este uimitor”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰