O directoare adjunctă ucisă și 3 persoane rănite într-o şcoală din Mexic atacată de 2 fraţi, foşti elevi
Doi frați de 18 ani și foști elevi ai unei școli din Torreon, în nordul Mexicului, au atacat joi instituția, ucigând o directoare adjunctă și rănind alte trei persoane. Atacatorii au folosit în principal arme albe. Cei doi au fost ulterior imobilizați și arestați.
Atacatorii sunt doi fraţi şi foşti elevi ai acestei instituţii, situată în oraşul Torreon, din statul Coahuila, la graniţa cu Statele Unite, a declarat presei procurorul Federico Fernandez, denunţând o "agresiune brutală", scrie Agerpres, care citează AFP.
Cel puţin unul dintre răniţi se află în "stare gravă", a precizat el.
Potrivit procurorului, atacatorii au intrat în şcoală şi au atacat echipele administrative, apoi unii elevi. Ulterior, amândoi au fost arestaţi.
Potrivit cotidianului El Universal, ei ar fi ameninţat la sosirea lor că vor ataca femeile.
Zgomotul şi exploziile au alertat locuitorii din cartier care s-au deplasat la faţa locului şi au reuşit să îi imobilizeze.
"Conform primelor lor declaraţii, motivul lor ar fi legat de un resentiment faţă de instituţie", a precizat Fernandez. El nu a oferit detalii despre şcoala vizată şi nici despre vârsta răniţilor.
Procurorul a indicat că, pe lângă arme albe, atacatorii ar fi folosit "un fel de petarde", dar nu explozibili de mare putere, şi a exclus "pentru moment" utilizarea armelor de foc.
Cabinetul federal de securitate a indicat pe reţelele sociale că în prezent colaborează cu autorităţile din statul Coahuila pentru a clarifica circumstanţele acestui atac.
În Mexic, ţară afectată de violenţa crimei organizate, atacurile în şcoli sunt mai rare decât în Statele Unite vecine.
În martie, un elev de 15 ani fusese arestat în statul Michoacan, în vestul ţării, o regiune afectată de violenţe puternice. El a fost acuzat că a împuşcat mortal două profesoare într-o şcoală privată.
Cu câteva ore înaintea atacului, o publicaţie circulase pe reţelele sociale, arătându-l pe presupusul autor pozând cu o puşcă şi afişând mesaje legate de mişcarea "incel" (abreviere în engleză pentru "burlaci involuntari") care promovează ura împotriva femeilor.
Bărbaţi legaţi de această mişcare au revendicat în trecut atacuri ucigaşe în mai multe ţări.
În septembrie 2025, Lex Ashton Canedo, un student de 19 ani, a atacat cu o armă albă un liceu public din Ciudad de Mexico, ucizând un elev de 16 ani şi rănind un angajat
