O femeie a fost condamnată la 43 de ani de închisoare, după ce a adus critici familiei regale, în Thailanda
O femeie din Thailanda a primit o sentinţă de 43 de ani, după ce a recunoscut că a defăimat online familia regală. Monarhia din Thailanda are o lege, aspru criticată, prin care li se interzice oamenilor să vorbească de rău familia regală. În caz contrar, sunt pedepsiţi cu închisoarea.
![O femeie a fost condamnată la 43 de ani de închisoare, după ce a adus critici familiei regale, în Thailanda Monarhia din Thailanda are o lege, aspru criticată, prin care li se interzice oamenilor să vorbească de rău familia regală](https://img.observatornews.ro/0/2021/1/19/407690/16110752929a61f039.webp?w=430&f=2&v=2)
- Un fost funcționar public a primit în Thailanda o sentinţă de 43 de ani
- Femeia a adus critici familiei regale în mediul online
Un fost funcționar public a primit o condamnare record de 43 de ani de închisoare, după ce a recunoscut că a defăimat monarhia din Thailanda.
Marți, la Curtea Penală din Bangkok, femeia, numită Anchan, a fost condamnată pentru 29 de capete de acuzare de încălcare a legii majore a țării, după ce a distribuit clipuri audio pe Facebook și YouTube, cu comentarii considerate critice pentru familia regală.
Legea invocată de către avocaţii monarhiei, cunoscută sub denumirea de articolul 112, interzice oamenilor să critice monarhia thailandeză. În caz contrar, acest lucru se pedepsește cu închisoarea.
Femeia, în vârstă de șaizeci de ani, a primit 43 de ani și șase luni de închisoare, o pedeapsă care a fost redusă de la 87 de ani, după pledoaria ei de vinovăție. Cazul ei datează de șase ani şi a fost ținută în închisoare din ianuarie 2015 până în noiembrie 2018.
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
- Joe Biden, număr record de zile de concediu. Un american de rând ar trebui să lucreze 52 de ani ca să-l egaleze...
Femeia a negat acuzațiile, atunci când cazul său a fost audiat pentru prima dată în instanța militară. Cu toate acestea, după ce cazul său a fost transferat unei instanțe penale, ea a pledat vinovată, în speranța că va fi arătată înţelegere.
''Am crezut că nu este nimic. Au fost atât de mulți oameni care au distribuit acest conținut și l-au ascultat. Tipul care a realizat conținutul a făcut-o de atâția ani. Așadar, nu m-am gândit cu adevărat la asta și am fost prea încrezătoare și nu am fost suficient de atentă, pentru a-mi da seama la momentul respectiv că nu era potrivit'', a afirmat aceasta.
Anchan a lucrat ca funcționar public timp de 40 de ani și a fost arestată cu doar un an înainte să se pensioneze, potrivit dailymail.co.uk.
Organizaţiile pentru drepturile omului condamnă articolul 112
Sentința, care vine în mijlocul unei mișcări de protest în curs de desfășurare, a fost primită cu critici publice fără precedent asupra monarhiei şi a fost condamnată rapid de către grupurile care apără drepturile omului.
Articolul 112 din Thailanda este controversat nu numai pentru că poate fi folosit pentru a pedepsi acte la fel de simple precum un like pe Facebook, ci și pentru că oricine poate depune o plângere de defăimare regală, ceea ce înseamnă că învinuitul ar putea fi prins în proceduri legale ani de zile, chiar şi în condiţiile în care respectivul este nevinovat.
Cea mai lungă sentință anterioară de acest gen a fost emisă în 2017 unui bărbat în vârstă de 35 de ani. El a postat pe rețelele sociale postări considerate defăimătoare pentru monarhie. Omul a fost inițial condamnat la 70 de ani, dar pedeapsa a fost redusă la jumătate, după ce a pledat vinovat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰