Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O grupare având legături cu Statul Islamic, suspectată de comiterea atacurilor de la Jakarta

O grupare având legături cu organizația jihadistă Statul Islamic (SI) este suspectată de comiterea multiplelor atacuri care s-au soldat joi cu cel puțin șapte morți, dintre care cinci atacatori, în centrul capitalei indoneziene Jakarta, inspirându-se din modelul atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris, a precizat poliția locală, potrivit AFP.

de Redactia Observator

la 14.01.2016 , 12:08

 O grupare având legături cu organizația jihadistă Statul Islamic (SI) este suspectată de comiterea multiplelor atacuri care s-au soldat joi cu cel puțin șapte morți, dintre care cinci atacatori, în centrul capitalei indoneziene Jakarta, inspirându-se din modelul atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris, a precizat poliția locală, potrivit AFP.

"Există suspiciuni puternice că este opera unei grupări din Indonezia având legături cu SI. Din ceea ce vedem astăzi, această grupare urmează exemplul atentatelor de la Paris", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliția naționale, Anton Charliyan.

Potrivit purtătorului de cuvânt citat, gruparea Statul Islamic a lansat un avertisment enigmatic înaintea multiplelor atacuri.

Articolul continuă după reclamă

Nu s-a putut stabili pentru moment dacă aceste atacuri calificate de președintele indonezian Joko Widodo drept 'acte teroriste' au fost comise de SI, însă Anton Charliyan a precizat că înaintea atentatelor a fost lansat un avertisment enigmatic din partea grupării jihadiste.

"În avertisment se atrăgea atenția că va avea loc un concert în Indonezia și că acesta se va afla în buletinele de știri internaționale", a precizat purtătorul de cuvânt pentru un post de radio indonezian, fără a oferi alte detalii.

Mai multe planuri de atentate în Indonezia au fost dejucate în decembrie, unele având legături cu SI, potrivit poliției. Sute de indonezieni s-ar fi alăturat grupării jihadiste care controlează vaste teritorii în Siria și Irak.

Poliția indoneziană a anunțat încheierea atacului comis joi într-o zonă comercială din centrul Jakartei, unde mai multe explozii urmate de schimburi de focuri s-au soldat cu cel puțin șapte morți, cinci dintre ei din rândul atacatorilor.

Un reprezentant al poliției, Budi Gunawan, a declarat pentru presă că doi dintre cei decedați sunt civili — între ei, un cetățean olandez—, iar 10 persoane, dintre care cinci polițiști, au fost rănite. Ambasada Olandei nu a confirmat informația, indicând că un cetățean olandez a fost rănit și spitalizat.

Atacurile au vizat în special o cafenea Starbucks nu departe de clădirile care găzduiesc mai multe agenții ale ONU și ambasade.

FOTO CREDIT

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?
Observator » Ştiri externe » O grupare având legături cu Statul Islamic, suspectată de comiterea atacurilor de la Jakarta