Antena Meniu Search
x

O lovitură de stat împotriva lui Vladimir Putin ar putea înrăutăți războiul din Ucraina. Avertismentul unui expert britanic

Poziția de la conducerea Kremlinului și chiar viața lui Vladimir Putin ar putea fi în pericol din cauza celor mai apropiați generali, nemulțumiți de modul în care este gestionată situația din Ucraina. The Sun, care îl citează pe Dr. Robert Thornton, notează că în locul actualului președinte ar putea ajunge un lider mult mai dur, dispus să reia ofensiva împotriva Kievului.

de Adrian Popovici

la 04.06.2022, 19:42

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse
O lovitură de stat împotriva lui Vladimir Putin ar aduce la Kremlin un lider și mai dur. - Profimedia

"Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) crede că Putin trebuie eliminat pentru că a devenit slab față de Ucraina. S-a retras din Kiev. Acum se concentrează doar pe Donbass", explică expertul.

Poziția lui Putin ar putea fi amenințată și de GRU, agenția de spionaj extern a armatei ruse, aceștia având poziția, cunoștințele și resursele necesare pentru a duce la capăt o lovitură de stat. În primă fază, este de părere dr. Thornton, un grup de ofițeri de rang înalt i-ar putea cere liderului de la Kremlin să renunțe la putere. Ulterior, ar putea chiar să atenteze la viața acestuia, anunțând publicul că are probleme de sănătate și, în cele din urmă, că a suferit un atac de cord.

Dr. Thornton este de părere că o lovitură de stat împotriva lui Vladimir Putin ar aduce la Kremlin un lider și mai dur, dispus să lupte mai mult împotriva Ucrainei. Expertul în securitate a identificat și două persoane care ar putea să îl înlocuiască pe actualul președinte al Rusiei: generalul Valeri Gerasimov, cel care conduce armata rusă sau ultranaționalistul Alexander Bortnikov, cel care conduce Serviciul Federal de Securitate.

"Mă tem că folosirea armelor nucleare tactice va trimite un mesaj clar din partea armatei ruse că este serioasă în legătură cu Ucraina, așa că ar putea lovi un mic oraș cu o rachetă nucleară. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă extremiștii preiau puterea sau chiar dacă Putin rămâne, deoarece vor dori să trimită un mesaj în conformitate cu doctrina Udar, care înseamnă șoc masiv în limba rusă. Îți vei copleși inamicul și vei câștiga", mai adaugă dr. Robert Thornton.

Pe acelaşi subiect

De ce ar încerca generalii să îl îndepărteze pe Putin de la putere?

Modul în care evoluează situația din Ucraina după mai bine de 100 de zile de război ar fi putea fi motivul care să îi motiveze pe generali din armată și pe cei care conduc serviciile secrete să se alieze împotriva lui Putin și să încerce o lovitură de stat împotriva lui.

Thornton explică faptul că neîndeplinirea obiectivelor din Ucraina și numărul tot mai mare de soldați pierduți în acest război  ar putea, în primă fază, să îi nemulțumească pe ofițerii de rang mic de pe front. Ulterior, nemulțumirea acestora ar putea fi transmisă și ofițerilor de rang înalt.

În cazul unei lovituri de stat, generalii implicați în complot și-ar retrage trupele din Ucraina, acestea urmând să se îndrepte către Moscova. Într-un astfel de scenariu, toate părțile implicate ar încerca să acționeze în secret, pentru a-și asigura victoria și că cei din Occident nu află ce se întâmplă, concluzionează Thornton.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri externe » O lovitură de stat împotriva lui Vladimir Putin ar putea înrăutăți războiul din Ucraina. Avertismentul unui expert britanic