O mămică de 27 de ani din Anglia a murit de cancer, la doar câteva săptămâni după ce medicii i-au spus că a învins boala
De Monica Palade.
Publicat: 16.02.2021, 15:38.
Actualizat: 16.02.2021, 15:42
O mămică din Anglia a murit la 27 de ani, de cancer, la doar câteva săptămâni după ce medicii i-au spus că a învins boala.

O mămică de 27 de ani din Anglia a murit de cancer, la doar câteva săptămâni după ce medicii i-au spus că a învins boala
Gofundme.com
- A murit de cancer la doar câteva săptămâni după ce i s-a spus că s-a vindecat
Ashleigh Whitaker din Haslingden, Lancashire, s-a luptat cu sarcomul Ewing timp de un an, înainte de a i se spune în luna decembrie că s-a recuperat total.
Partenerul său de viaţă, Mitchell Antrobus, 30 de ani, a mărturisit că logodnica sa era „încântată de viitor” şi chiar a căutat o rochie de mireasă ca să o poarte în ziua cea mare.
O bucurie prea scurtă
Însă, toată bucuria lor a dispărut după ce pe 30 ianuarie, femeia a început să se simtă din nou rău şi s-a întors la spital pentru tratament. În doar câteva ore, medicii au anunţat-o că boala s-a întors şi la doar o zi după internare, Ashleigh Whitaker a murit.
Cei doi aveau împreună un fiu de 10 ani, Jordan.
O mamă grozavă
„Ashleigh a fost cea mai drăguţă şi iubitoare persoană pe care am cunoscut-o. Doar intra şi lumina camera. Dădea un vibe pozitiv tuturor celor care o cunoşteau. A fost o mamă grozavă, iar copilul însemna totul pe ntru ea. Ashleigh îşi dorea atâtea de la viaţă şi avea atâtea de oferit, dar i-au fost luate în mod crud. Dispariţia sa e ca un coşmar. Nu mai pot face nimic, mă simt zdrobit”, a povestit Mitchell Antrobus.
Ashleigh a fost diagnosticată cu sarcomul Ewing, o formă rară de cancer care afectează oasele şi ţesutul din jurul oaselor, în luna ianuarie 2020. S-a luptat cu boala timp de 12 luni şi a urmat şedinţe de chimioterapie, radioterapie la Clatterbridge Cancer Hospital, din Liverpool.
Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.