Papa Francisc le cere oamenilor să lupte împotriva crimei organizate. Mafia ar oferi împrumuturi celor afectaţi de pandemie, cerând apoi dobânzi exorbitante
Papa Francisc a cerut duminică oamenilor să lupte împotriva grupurilor de crimă organizată, cum ar fi mafia din întreaga lume, avertizând că infractorii folosesc pandemia de COVID-19 pentru a se îmbogăți în continuare.

- Papa Francisc a tras un semnal de alarmă în legătură cu metodele de îmbogăţire ale mafiei pe timp de pandemie
- Cei implicaţi solicită dobânzi exorbitante de la oamenii cărora le salvează afacerile afectate
În luna decembrie, Interpolul a emis o alertă globală de avertizare în legătură cu rețelele criminale organizate care vizau vaccinurile anti-COVID-19. În martie, poliția din Africa de Sud a confiscat sute de vaccinuri false și a arestat patru suspecți.
''Mafiile sunt prezente în diferite părți ale lumii și, profitând de pandemie, se îmbogățesc prin corupție'', a spus Francis, în timpul discursului său de duminică, la prânz, în ziua în care Italia își amintește victimele crimei organizate.
Prilej de îmbogăţire odată cu pandemia
Poliția italiană spune că grupurile criminale folosesc pandemia pentru a oferi favoruri familiilor sărace care se confruntă cu ruina financiară, oferind împrumuturi și alimente. Apoi, cei implicaţi solicită dobânzi exorbitante de la oamenii cărora le salvează afacerile afectate de pandemie, potrivit reuters.com.
- Mai mulţi preoţi sfidează Vaticanul și promit să binecuvânteze căsătoriile între cuplurile de același sex,...
- Papa Francisc se simte tot mai bine, dar va avea nevoie de luni întregi de recuperare: "O îmbunătățire...
- Medicii au luat în calcul să întrerupă tratamentul Papei Francisc pentru a-i permite să moară în pace
- Femeia cu flori galbene care i-a atras atenţia Papei Francisc, la prima apariţie după internare. "M-a privit numai...
- Papa Francisc, prima apariţie după internare. Suveranul Pontif i-a salutat pe credincioşi de la fereastra...
''Aceste structuri ale păcatului, structuri mafiote, sunt împotriva Evangheliei și confundă idolatria cu credința'', a adăugat Papa.
În Italia, mulți membri ai crimei organizate pretind că fac parte dintr-un grup religios, de tip cult, invocând ajutorul sfinților și folosind figurine sau statui religioase în rituri de inițiere.
''Astăzi, să ne amintim de toate victimele și să ne reînnoim angajamentul împotriva mafiei'', a spus Papa Francisc.
În ultimii ani, ''Ndrangheta din Calabria a depășit Cosa Nostra din Sicilia ca fiind cel mai temut și mai profitabil grup criminal italian, având majoritatea banilor din traficul de droguri. S-a răspândit în toată lumea''.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰