Video ''Parcă ar fi o zonă de război.'' Cum s-a petrecut accidentul cu 16 morţi din Turcia. Pompieri, medici şi jurnalişti, printre victime
Masacru pe o autostradă din Turcia. Un autobuz a derapat şi a lovit în plin un grup de pompieri, medici şi jurnalişti care interveneau după ce o altă maşină a ieşit de pe şosea. Cel puţin 16 oameni au fost ucişi şi 21 au fost răniţi după ce uriaşul mijloc de transport s-a răsturnat peste restul vehiculelor.
Zeci de maşini lovite, bucăţi de metal şi roţi aruncate pe carosabil şi ambulanţe transformate în cavouri de metal. Autostrada Gaziantep-Nizip arăta la miezul zilei precum un câmp de luptă după ce un scenariu de film de groază a devenit realitate.
Pompieri, medici şi jurnalişti, printre victime
Echipajele de intervenţie au fost chemate în jurul orei 11 să scoată o maşină căzută într-un şanţ. O intervenţie în teorie simplă, care s-a sfârşit însă tragic 30 de minute mai târziu.
Davut Gul, guvernator Gaziantep: Un autobuz a făcut accident la 200 de metri în spate în timp ce pompieri, paramedici şi alţi colegi interveneau pentru un alt accident. Autobuzul a derapat şi s-a lovit de echipaje şi a intrat în oameni.
- Grav accident în Turcia: 15 morți și 22 de răniți. Un autobuz şi o ambulanţă, implicate
- "Vei fi în sufletele noastre pentru totdeauna". Primele imagini cu bărbatul strivit sub maşina tânărului de 19...
- Filmul tragediei din Mureş în care un bărbat a murit, iar altul a fost rănit, după ce un şofer de 19 ani i-a...
- Grav rănită într-un accident de maşină, o femeie din SUA a supravieţuit 6 zile sorbind apă din şanţ cu...
- Accident de groază între trei maşini, în Suceava. Cinci răniți, între care un bebeluș
Cel puţin 16 oameni şi-au pierdut viaţa în carnagiu şi alţi 21 au fost răniţi. Printre morţi sunt şapte pasageri ai autobuzului, patru paramedici, trei pompieri şi doi jurnalişti, care s-au oprit pentru a da o mână de ajutor.
Said Vakkas, jurnalist CNN Turcia: Situația este foarte proastă. Aici parcă ar fi o zonă de război. Noi am venit pentru accident, în calitate de membri ai presei. Când am ajuns noi, am dat de o imagine înfricoșătoare. Cu câteva ore în urmă ne-am pierdut colegii cu care am făcut schimbul.
Biroul Procurorului şef a lansat o investigaţie pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Preşedintele Erdogan a transmis un mesaj de condoleanţe familiilor victimelor şi le-a urat însănătoşire grabnică celor răniţi.
Anul trecut în Turcia, 5573 de oameni şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, ceea ce reprezintă 1,43% din numărul total decese. Procentajul este două ori mai mare ca în România care în 2021 a avut cel mai mare număr de morţi din Uniunea Europeană.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰