Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Parlamentul britanic a decis că Brexitul fără acord nu este posibil

A fost cea mai neagră seară a premierului Boris Johnson, în Parlamentul de la Londra. Camera Comunelor a adoptat o lege menită să împiedice ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, fără un acord aprobat de ambele părţi.

de Redactia Observator

la 05.09.2019 , 22:19

A fost cea mai neagră seară a premierului Boris Johnson, în Parlamentul de la Londra. Camera Comunelor a adoptat o lege menită să împiedice ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, fără un acord aprobat de ambele părţi. Nici opţiunea de a reveni la urne pentru a rezolva problema Brexitului nu a primit binecuvântarea deputaţilor. Jeremy Corbyn a devenit primul lider al opoziţiei din istoria Regatului care a refuzat alegerile anticipate.

"Brexit cu orice preţ" - visul lui Boris Johnson - a devenit practic imposibil. În toiul nopţii, la finalul unei zile dramatice de negociere în Parlamentul britanic, 21 de conservatori rebeli au răsturnat votul în favoarea opoziţiei.

Mai întâi, deputaţii au aprobat legea care împiedică o ieşire fără acord din Uniune, apoi au respins proiectul depus de premier în vederea alegerilor anticipate.

Vezi și

Boris Johnson spera să schimbe, astfel, raportul de forţe în Parlament şi să obţină în ultimul ceas cale liberă pentru ieşire, pe 31 octombrie, cu susţinerea partidului lui Nigel Farage. 

Legea a fost trimisă lorzilor şi, dacă totul va decurge în ritm rapid, Regina ar putea să o semneze săptămâna viitoare. 

Ea include, printre altele, obligativitatea ca Boris Johnson să ceară o amânare de la Uniunea Europeană până pe 31 ianuarie, dacă nu va reuşi să renegocieze un nou acord până pe 19 octombrie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Parlamentul britanic a decis că Brexitul fără acord nu este posibil