”Pașaportul de vaccinare” pentru circulația în UE va fi valabil doar pentru persoanele imunizate cu un vaccin aprobat de EMA
Comisia Europeană va prezenta pe 17 martie o propunere de introducere a pașapoartelor de vaccinare așa numitele ”digital green pass” pentru a ajuta libera mișcare în blocul comunitar, dar vor fi valabile doar pentru vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, relatează Euronews. Țările nu vor fi obligate să le accepte sau să le implementeze
În UE sunt aprobate până în prezent de către EMA 4 vaccinuri anti-Covid: Pfizer/BioNTech, Moderna, Oxford/AstraZeneca și Johnson & Johnson. Digital green pass sau pașaportul de vaccinare pentru libera circulație în UE va fi valabil doar pentru vaccinurile aprobate în blocul comunitar deoarece imunizările cu ser produs de companii neautorizate nu pot intra în clauza de răspundere și controlul calității din UE.
Comisarul pentru Justiție, Didier Reynders, a asigurat că statele membre sunt libere să-și vaccineze cetățenii și cu alte seruri, dar acestora nu li se vor distribui certificate de vaccinare dacă vaccinul nu este unul dintre cele 4 aprobate de EMA, a spus o sursă, citată de Euronews.
Durata pașapoartelor digitale de vaccinare ar urma să fie limitată până la sfârșitul pandemiei COVID-19, potrivit sursei citate, care a adăugat că testele și carantina vor continua să fie condiții pentru libera circulație în UE. Vaccinarea nu devine o condiție prealabilă pentru libera mișcare.
Prin urmare, persoanele vaccinate cu un ser aprobat la nivelul Uniunii Europene, cele care și-au făcut un test PCR sau test rapid antigen aprobat în UE și persoanele care au fost bolnave de Covid-19, cu prezentarea datei diagnosticului, vor primi aceste certificate. Certificatul va fi disponibil în format digital și pe hârtie.
Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a spus că este tehnic posibilă dezvoltarea în 3 luni a acestor pașapoarte care să indice dacă o persoană s-a vaccinat, a fost testată negativ sau este imună după ce a contractat boala, dar că trebuie rezolvate problemele politice.
Țările din sud, dependente de turism, precum Grecia, Spania, Portugalia, susțin această măsură, dar vecinii din nord, cum ar fi Germania, au rezerve cu privire la cum vor funcționa aceste certificate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰