Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Festivalul de Film de la Veneția 2024. Pelicula "Lupii singuratici", cu Brad Pitt și George Clooney, desființată de critici

George Clooney şi Brad Pitt, de la extaz la agonie. Au mers la festivalul de film de la Veneţia ca să îşi prezinte comedia de acţiune în care joacă, dar criticii le-au făcut praf pelicula. Şi o echipă românească a avut emoţii aseară. O tragicomedie a fost prezentată în premieră şi a stârnit ropote de aplauze.

de Redactia Observator

la 02.09.2024 , 22:18

Tragicomedia „Anul Nou care n-a fost“, scrisă şi regizată de Bogdan Mureşanu, a fost proiectată în premieră la Palazzo del Cinema din Veneţia. Prezenţi în sală, actorii Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Mihai Călin şi Ioana Flora au cules ropote de aplauze.

Acţiunea se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989. Șase personaje și poveștile lor de viață se intersectează, într-o poveste despre viaţa românilor în acele timpuri, când dictatura comunistă avea să cadă.

Pelicula în care au jucat Brad Pitt și George Clooney, desființată de critici

Vezi și

Două legende de la Hollywood au făcut spectacol pe covorul roșu, la premierea filmului "Lupii Singuratici" în care Brad Pitt şi George Clooney sunt cap de afiş. Actorii abia s-au strecurat printre fotografii care se îmbulzeau să obțină cadrul perfect. George Clooney a împărţit gloria pe covorul roşu cu soţia lui, Amal, celebra avocată pentru drepturile omului. Ea a făcut senzaţie la braţul starului, îmbrăcată cu o rochie din dantelă, la care a asortat o pereche de cercei cu diamante şi o poşetă sclipitoare.

Pe acelaşi subiect

O apariţie spectaculoasă şi-a făcut şi Brad Pitt împreună cu noua lui iubită, creatoarea de bijuterii Ines de Ramon. Brad a marcat această ocazie cu costum negru cu pantaloni evazați, specifici anilor '70, în timp ce iubita sa a oferit un contrast puternic cu o rochie albă până la podea.

Toată atenţia s-a îndreptat spre Sala Grande unde a fost proiectat noul film de comedie. La final, publicul a aplaudat patru minute, iar starurile s-au îmbrăţişat fericite.

Criticii nu au fost, însă, mulţumiţi. "Dezordonată, insuportabilă, un film studențesc", au scris despre pelicula în care Clooney şi Brad Pitt sunt obligaţi să lucreze împreună pentru a muşamaliza o crimă.

Brad Pitt şi George Clooney au jucat din nou împreună după o pauză de 15 ani. Au răspuns cu zâmbetul pe buze când i-au întrebat reporterii de ce s-au reunit acum pe platourile de filmare.

"E vorba numai de bani. Banii cred că sunt de ajuns! În ,,Citeşte şi arde" am avut o plăcere extraordinară să îl împuşc în faţă. Ne-am gândit că poate mai încercăm o dată, 15 ani mai târziu", a spus George Clooney.

După premieră, cei doi actori şi-au invitat partenerele la o întâlnire dublă, la un restaurant din Veneţia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Putea fi evitată tragedia provocată de inundațiile din Galați?
Observator » Ştiri externe » Festivalul de Film de la Veneția 2024. Pelicula "Lupii singuratici", cu Brad Pitt și George Clooney, desființată de critici