Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un pilot beat a bătut o stewardesă româncă şi a ameninţat că aruncă avionul în aer. Tânărul a fost condamnat la un an de închisoare

Pilotul care în luna iunie, în timp ce călătoarea ca pasager la bordul unei aeronave Emirates Airlines, a lovit o stewardesă româncă şi a ameninţat că aruncă avionul în aer, a fost condamnat la 1 an de închisoare.

de Redactia Observator

la 16.11.2018 , 09:13

Tânărul pilot de origine arabă, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat imediat ce avionul a aterizat pe aeroportul din Dubai Un pilot beat a bătut stewardesă româncă şi a ameninţat că aruncă avionul în aer. Tânărul a fost condamnat la un an de închisoare - Facebook

Pilotul care în luna iunie, în timp ce călătoarea ca pasager la bordul unei aeronave Emirates Airlines, a lovit o stewardesă româncă şi a ameninţat că aruncă avionul în aer, a fost condamnat la 1 an de închisoare.

Tânărul pilot de origine arabă, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat imediat ce avionul a aterizat pe aeroportul din Dubai, iar procesul a început pe 1 august, scrie Arabian Business

Pilotul a fost acuzat de agresiune fizică şi verbală, de producerea unor daune materiale în valoare de 2400 de euro, dar şi pentru că a ameninţat siguranţa pasagerilor aflaţi la bord. 

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul a pledat vinovat la toate capetele de acuzare, însă i-a cerut judecătorului să amâne cazul pentru a-şi putea angaja un avocat care să îl apere. 

Miercuri, magistraţii Tribunalului din Dubai l-a condamnat pe bărbat la 1 an de închisoare.

Stewardesă româncă, bătută de pilotul beat

Reamintim că incidentul a avut loc la 1 iunie, într-un avion care zbura de la Madrid în Dubai.

Tânărul pilot al companiei Emirates a început să facă scandal, forţând intrarea în cabina piloţilor şi ameninţând că are o geantă cu exploziv la el şi va arunca aeronava în aer.

Stewardesa româncă a încercat să îl liniştească pe bărbatul în vârstă de 27 de ani, dar acesta a împins-o, apoi a lovit-o şi a pus-o la podea. Apoi, furios, a îmbrâncit un alt pasager, a rupt un scaun şi capacul de la un hublou.

Pilotul pasager nu s-a oprit aici: a vrut să descalţe un alt pasager, l-a lovit şi pe acesta şi a plecat spre zona în care echipajul însoţitor ţinea băuturile, cerând bere. Liniştit relativ de mai mulţi călători şi membri ai echipajului, bărbatul s-a lovit cu capul de ecranul televizorului de pe spătarul scaunului, şi a început să ţipe că a fost atacat şi rănit de echipaj.

Înainte de aterizare, el i-a mai spus româncei că o va urmări şi o va ucide.

În cele din urmă, el a fost arestat la poarta de sosire de pe aeroportul din Dubai, iar la primul termen al procesului, pe 2 august, a recunoscut toate faptele şi a specificat că era beat şi asta l-a făcut să nu se controleze.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un pilot beat a bătut o stewardesă româncă şi a ameninţat că aruncă avionul în aer. Tânărul a fost condamnat la un an de închisoare